O petrecere ”Epstein” prevăzută într-un club de noapte la Cairo, la care intrarea femeilor era gratuită, promovată prin fluturaşi, interzisă de Ministerul egiptean de Interne. Organizatorul, arestat

O petrecere ”Epstein”, prevăzută într-un club de noapte la Cairo, cu o tematică legată de infractorul sexual american Jeffrey Epstein, a fost interzisă, iar organizatorul petrecerii a fost arestat, anunţă marţi Ministerul egiptean de Interne, relatează AFP.

Petrecerea, intitulată ”A Day on Epstein Island”, – prevăzută marţi seara şi la care intrarea femeilor era gratuită – intervine în plin scandal provocat de publicarea, la 30 ianuarie, a unui nou lot de documente în dosarul Epstein.

Această petrecere ”a fost anunţată fără să se obţină autorizaţiile necesare de la autorităţile egiptene”, a anunţat într-un comunicat ministerul.

Măsuri au fost luate în vederea ”împiedicării ţinerii” acestei petreceri şi s-au declanşat proceduri judiciare, potrivit ministerului.

Acest scandal a început cu difuzarea pe reţele de socializare a unui videoclip în care o femeie îşi exprima indignarea faţă de promovarea petrecerii şi denunţa caracterul nepotrivit al acesteia.

Ministerul publică în comunicat o fotografie a organizatorului arestatal petrecerii, cu faţa cenzurată, şi un fluturaş.

Clubul de noapte, pe care AFP scrie că l-a contactat cu ajutorul contactului de pe fluturaş, a declarat că nu are nimic a face cu această petrecere.

Unul dontre cei trei DJ anunţaţi în fluturaş, de asemenea contactat de AFP, a dezminţit orice implicare.

Handbal masculin: Campioana Dinamo Bucureşti, prima semifinalistă a Cupei României

Raport tehnic al Veolia privind Staţia de Tratare a Apei de la Curtea de Argeş – Echipamentele sunt în stadiu avansat de degradare, unele bazine nu au fost curăţate de 20 de ani. Staţia prezintă riscuri operaţionale semnificative / Soluţiile propuse