Sărbătorile zilei din 17 septembrie 2024 – Sf. Ier. Dionisie, episcopul Cetăţii Albe – Ismail; Sf. Mc. Sofia (Înţelepciunea) şi fiicele ei
Ortodoxe
Sf. Ier. Dionisie, episcopul Cetăţii Albe – Ismail; Sf. Mc. Sofia (Înţelepciunea) şi fiicele ei: Pistis (Credinţa), Elpis (Nădejdea) şi Agapis (Dragostea)
Greco-catolice
Sf. m. Sofia şi fiicele ei Pistis, Elpis şi Agapis
Romano-catolice
Ss. Robert Bellarmin, ep. înv.; Hildegard de Bingen, fc. înv.
<div class=""
Sfânta Sofia, al cărei nume se tâlcuieşte înţelepciune, era de neam italian, văduvă.
„Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: ‘Înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică (3,17)”.
Sofia, când trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinţa), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea).
Sfintele muceniţe au trăit în vremea împăratului Hadrian (117-138), în Roma.
Pistis era în vârstă de 12 ani, Elpis, de 10 ani, iar Agapis, de 9, atunci când au fost chemate împreună cu mama spre a fi văzute de împărat; acesta auzise de la Antioh eparhul de marea frumuseţe a celor trei fecioare care duceau o viaţă închinată cu totul lui Hristos.
„Iar ele, cunoscând pricina chemării lor, toate se aşezară la rugăciune, zicând: ‘Tu, atotputernice Dumnezeule, rânduieşte pentru noi după sfântă voia Ta şi nu ne lăsa pe noi, ci ne dă nouă ajutorul Tău cel sfânt, ca să nu se înfricoşeze inima noastră de prigonitorul cel mândru, să nu ne temem de muncile lui cele înfricoşate, să nu ne spăimântăm de moartea cea amară şi să nu ne rupă pe noi cu nimic de la Tine, Dumnezeul nostru!’ Şi după rugăciune, închinându-se lui Dumnezeu, au ieşit toate patru, maica cu fiicele, luându-se de mâini ca o cunună împletită. Şi mergeau, căutând adeseori spre cer, cu suspinuri şi cu rugăciunea în taină, încredinţându-se la ajutorul Celuia ce a poruncit ‘să nu ne temem de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă’. (Vieţile Sfinţilor)
În faţa mamei lor, Sfânta Sofia, Sfintele Muceniţe, Pistis mai întâi, urmată de Elpis şi apoi de Agapis, au fost supuse la chinuri cumplite, după ce fiecare pe rând l-a mărturisit pe Hristos şi a refuzat să jertfească zeiţei Artemida.
Rezistând înfricoşătoarelor chinuri, cele trei Sfinte Muceniţe au fost omorâte prin tăierea capului, iar mama lor le-a luat trupurile, le-a aşezat într-o singură raclă şi le-a îngropat, la un loc înalt.
„Apoi, însăşi ea, şezând lângă mormântul lor trei zile, se ruga lui Dumnezeu cu umilinţă şi a adormit cu somnul morţii în Domnul şi s-a îngropat de către credincioşi în acelaşi loc împreună cu fiicele cu care a avut parte de împărăţia cerească şi de încoronarea mucenicească, că deşi n-a suferit cu trupul, cu inima a pătimit mult pentru Hristos”. (Vieţile Sfinţilor)
A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 25 octombrie 2018, anul în care s-au împlinit 100 ani de la alegerea sa ca arhiereu.
Sfântul Dionisie, Dimitrie, după numele de botez, s-a născut în anul 1868, în satul Badar din Republica Moldova. La numai 15 ani, în 28 noiembrie 1883, a intrat în obştea Mănăstirii Suruceni, din apropierea Chişinăului.
A parcurs toate etapele vieţii monahale devenind, pe rând, rasofor în 1890, monah în 1899, primind numele Dionisie, ierodiacon în 1900 şi ieromonah în 1904.
În 1908 a fost ales stareţ al Mănăstirii Suruceni. În luna mai a anului 1918 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, iar în data de 22 iulie 1918 a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului, cu titulatura al Ismailului, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Dionisie Erhan a fost ales episcop al Cetăţii Albe şi Ismailului în 1934 şi a păstorit până în anul 1940.
După cedarea Basarabiei, în 1940, s-a refugiat în ţară, unde a păstorit credincioşii din Episcopia Argeşului, între anii 1940-1941.
S-a întors apoi la mănăstirea sa de metanie, trecând la Domnul în data de 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chişinău.
Trupul episcopului Dionisie Erhan a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”; https://basilica.ro)
