Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), alături de instituţii publice şi private din întreaga ţară, marchează Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţă 112 şi aniversarea a 22 de ani de la operaţionalizarea Sistemului de urgenţă 112 în România, prin iluminarea în roşu a unor clădiri emblematice din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării.
”În seara de 11 februarie 2026, peste 140 de clădiri ale administraţiei publice centrale şi locale, inclusiv turnul de comunicaţii al STS, alături de instituţii de cultură şi obiective turistice, vor fi iluminate în culoarea roşie, simbol al Serviciului de urgenţă 112”, a transmis, miercuri, STS, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, ajuns la a 5-a ediţie, evenimentul a devenit deja o tradiţie, fiind organizat an de an, cu o participare tot mai numeroasă din partea instituţiilor şi organizaţiilor care s-au alăturat acestui demers şi au contribuit constant la transmiterea mesajului de responsabilitate civică privind utilizarea numărului unic de urgenţă 112.
”Cetăţenii României au demonstrat, în anul 2025, cel mai ridicat nivel de responsabilitate în apelarea numărului unic 112 de la înfiinţarea acestuia, contribuind semnificativ la buna funcţionare a serviciului de urgenţă şi la salvarea de vieţi prin alertarea rapidă şi eficientă a echipajelor specializate. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale mulţumeşte tuturor instituţiilor şi partenerilor din Bucureşti şi din ţară care, an de an, se implică în acest demers şi susţin promovarea utilizării responsabile a numărului de urgenţă 112”, se mai arată în comunicatul citat.
Potrivit acestuia, vor fi iluminate 19 clădiri din Bucureşti, între care Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, Primăria Capitalei şi Arcul de Triumf.
CLĂDIRILE INSTITUŢIILOR PUBLICE ŞI PRIVATE CARE VOR FI ILUMINATE
BUCUREŞTI
- Palatul Cotroceni
- Palatul Parlamentului
- Primăria Capitalei
- Ministerul Afacerilor Interne
- Arcul de Triumf
- Cercul Militar Naţional
- Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”
- Palatul Regal
- Palatul CEC
- Teatrul Odeon
- Opera Naţională
- Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
- Spitalul Clinic Colţea
- Centrul Comercial COCOR – difuzare spot campanie 112
- Clădirile Globalworth
- Ana Tower
- Hotel JW Marriot
- Hotel Sheraton
- Turnul de Telecomunicaţii al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale
ALBA
- Consiliul Judeţean Alba
- Palatul Justiţiei din Alba Iulia
- Palatul Principilor Transilvaniei
- Zidurile Cetăţii Alba Carolina
- Monumentul Unirii
- Clădirea Rectoratului, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
- Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba
- Spitalul „Dr. Holhoş” din Alba Iulia
ARAD
- Primăria municipiului Arad
- Pasarela pietonală peste râul Mureş din municipiul Arad
- Podul Hobanat
- ARED Active Park
ARGEŞ
- Primăria municipiului Piteşti – proiecţie video
- Primăria municipiului Câmpulung
BOTOŞANI
- Primăria municipiului Botoşani
- Palatul Administrativ
BRAŞOV
- Primăria municipiului Braşov
- Literele „BRAŞOV” de pe Tâmpa
BUZĂU
- Centrul Muzeal I.C. Brătianu Buzău
CARAŞ-SEVERIN
- Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Reşiţa
CLUJ
- Consiliul Judeţean Cluj
- Primăria Dej
- Primăria Floreşti
- Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Cluj
- Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj
- Biblioteca Central Universitară Cluj-Napoca
- TVR Cluj
- Cluj Arena
- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca
- Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca
- Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
- Optimus City, Cluj-Napoca
- West City Hotel, Cluj-Napoca
- Casa de cultură a studenţilor
- Podul „N”
- Podul „Oaşului-Răsăritului” din Cluj-Napoca
- Diviza 4 Infanterie „Gemina” din Cluj-Napoca
CONSTANŢA
- Consiliul Judeţean Constanţa
- Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa
- Inspectoratul de Poliţie din Constanţa
DÂMBOVIŢA
- Primăria municipiului Târgovişte
DOLJ
- Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova
- Muzeul de Artă din Craiova
- Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova
GALAŢI
- Consiliul Judeţean Galaţi
GORJ
- Primăria municipiului Târgu Jiu
- Facultatea de Inginerie, Universitatea Constantin Brâncuşi
- Rectoratul Universităţii Constantin Brâncuşi
- Clădirea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” – proiecţie film 112
HARGHITA
- Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita
- Primăria municipiului Odorheiu-Secuiesc
- Casa de Cultură a Sindicatelor din Miercurea Ciuc
- Colegiul Naţional „Márton Áron” din Miercurea Ciuc
- Liceul Teoretic „Salamon Ernő” din Gheorgheni
HUNEDOARA
- Cetatea Devei
- Primăria Deva
- Colegiul Naţional „Decebal” din Deva
- Teatrul Municipal Hunedoara
- Cetatea Orăştiei
IALOMIŢA
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia
IAŞI
- Palatul Culturii din Iaşi
- Primăria municipiului Iaşi
- Casa de Cultură a Studenţilor, Iaşi
- Hotelul Unirea Iaşi
- Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi
- Academia Română – filiala Iaşi
- Ateneul Naţional din Iaşi
- Ateneul Naţional din Iaşi – Sala „Unirea”
- Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi
- Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihak”
- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iaşi
- Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi
- Panouri publicitare United România – difuzare spot campanie 112
- Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt, Iaşi
- Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Iaşi
- Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Sturdza” al judeţului Iaşi
- Aeroportul Iaşi – difuzare spot campanie 112
- Direcţia Judeţeană de Mediu Iaşi
- Panouri publicitare Euromedia Romania – difuzare spot campanie 112
- Palas Mall – difuzare spot campanie 112
MARAMUREŞ
- Primăria municipiului Baia Mare
- Clădirea monument „Turnul Ştefan”
- Podul pietonal din Baia Mare
MEHEDINŢI
- Palatul Culturii Teodor Costescu, din Drobeta-Turnu Severin, cu sprijinul Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin
- Sediul Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale, cu sprijinul Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin
MUREŞ
- Primăria municipiului Târgu-Mureş
- Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureş
- Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al Judeţului Mureş
NEAMŢ
- Primăria municipiului Piatra Neamţ
- Primăria municipiului Roman
- Primăria oraşului Târgu Neamţ
- Palatul Administrativ al judeţului Neamţ
- Teatrul Tineretului Piatra Neamţ
- Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ
- Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ
- Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ
- Centrul Militar Judeţean Neamţ
- Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Neamţ
OLT
- Consiliul Judeţean Olt
- Prefectura judeţului Olt
- Primăria municipiului Slatina
- Primăria municipiului Caracal
- Teatrul Naţional Caracal
- Biblioteca Naţională „Virgil Carianopol” Caracal
PRAHOVA
- Palatul Administrativ din Ploieşti
- Palatul Culturii din Ploieşti
SĂLAJ
- Consiliul Judeţean Sălaj
SIBIU
- Primăria municipiului Sibiu
- Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Sibiu
SUCEAVA
- Primăria municipiului Suceava
- Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava
TELEORMAN
- Primăria municipiului Roşiori de Vede
- Primăria oraşului Videle
- Monumentul Eroilor din Videle
- Centrul Multifuncţional pentru Tineri din Alexandria
- Casa de cultură Roşiori de Vede
TIMIŞ
- Palatul administrativ din Timişoara
TULCEA
- Monumentul de mozaic Piaţă Civică, Tulcea
- Monumentul Independenţei din Tulcea
VÂLCEA
- Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea
- Locaţie Bulevardul Mihai Eminescu – difuzare spot campanie 112
- Ecrane pasaj pietonal Calea lui Traian – difuzare spot campanie 112


