Romsilva, despre drumul forestier din Pădurea Băneasa: Nu a făcut obiectul retrocedării, ieşirii legale din fondul forestier sau predării unei alte entităţi / S-a produs o eroare materială, remediată în 2020

Romsilva arată, miercuri, că drumul forestier D66 F002 (fost D53) din Pădurea Băneasa ”nu a făcut obiectul retrocedării, ieşirii legale din fondul forestier sau predării unei alte entităţi. Regia precizează că, în anul 1991, s-a produs o eroare materială în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Bucureşti, acesta apărând în hărţile amenajistice doar între bornele 19 şi 22, însă suprafaţa, de 0,89 hectare, a rămas neschimbată. Eroarea materială a fst corectată în 2020, documentele aferente fiind puse la dispoziţia Corpului de Control al Ministerului Mediului.

Romsilva a transmis, miercuri, precizări despre drumul forestier din Pădurea Băneasa. 

”Drumul forestier D66 F002 (fost D53), cu o lungime de 1.522 metri şi o suprafaţă de 0,89 hectare, între bornele 19 şi 23, a fost dat în folosinţă în anul 1974, în urma Hotârârii 1068/18.09.1972 a Consiliului de Miniştri, act care nu a fost abrogat. Din 1974 şi până în prezent, acest drum nu a făcut obiectul retrocedării, ieşirii legale din fondul forestier sau predării unei alte entităţi a statului”, arată Romsilva, într-un comunicat de rpesă.

Potrivit documentui citat, drumul respectiv nu a ieşit din evidenţe şi nici nu a fost casat sau dezafectat, integral sau parţial.

”Drumul forestier respectiv se află în proprietatea publică a statului, fiind administrat de Ocolul Silvic Bucureşti din cadrul Direcţiei Silvice Ilfov şi figurează în amenajamentele silvice din anii 1974 şi 1982 ca «alee modernizată pentru vehicule» şi «drum forestier şi de agremeent», pietruit, cu lungimea de 1.522 metri, lăţimea de 6 metri şi suprafaţa de 0,89 hectare”, arată Romsilva.

Potrivit regiei, în anul 1991, în contextul aplicării legilor de reconstituire a dreptului de proprietate şi a punerii la dispoziţia comisiei locale de fond funciar a unor parcele adiacente drumul forestier D66 F002, ”s-a produs o eroare materială în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Bucureşti, acesta apărând în hărţile amenajistice doar între bornele 19 şi 22, însă suprafaţa, de 0,89 hectare, a rămas neschimbată”.

”Eroarea materială a fost constatată şi îndreptată prin amenajamentul silvic din anul 2020, document avizat de către comisia tehnică a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi aprobat prin Ordinul de Ministru 1114/02.05.2023. Toate documentele necesare, justificative, au fost transmise în timp util Corpului de Control al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor”, au mai transmis reprezentanţii Romsilva.

Aceştia precizează, de asemenea, că drumul nu a fost construit recent.

”Au fost realizate exclusiv lucrări de reparaţii şi întreţinere, finanţate din fondurile proprii ale Direcţiei Silvice Ilfov. Cheltuielile vor fi recuperate integral în baza unui contract civil de peaj, încheiat pe o perioadă de trei ani cu reprezentanţii proprietarilor de terenuri din zonă”, se mai arată în comunicatul de presă citat.

Corpul de Control al Ministerului Mediului a constatat, în urma verificărilor făcute privind drumul forestier din Pădurea Băneasa, că lungimea drumului a fost mărită prin includerea unui tronson de circa 0,7 kilometri, fără a exista documente legale în acest sens, iar lucrările de reparaţie şi întreţinere au fost realizate pe întreaga lungime, fiind ulterior montate bariere.

Ca urmare, Corpul de Control a propus sesizarea instanţei pentru anularea contractului de peaj, readucerea terenului forestier la starea iniţială pe segmentul realizat fără bază legală şi recuperarea integrală a prejudiciului.

 

 

 

 

Bărbatul cunoscut ca ”antrenorul de genii”, condamnat definitiv la 7 ani şi 10 luni de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală/ Kristof Lajos a fost prins violând un minor, vara trecută/ În prima instanţă, primise 13 ani şi 3 luni de închisoare

Romsilva, despre drumul forestier din Pădurea Băneasa: Nu a făcut obiectul retrocedării, ieşirii legale din fondul forestier sau predării unei alte entităţi / S-a produs o eroare materială, remediată în 2020