Heineken va concedia până la 6.000 de angajaţi, pe fondul economiilor generate de AI şi al scăderii vânzărilor de bere

Producătorul olandez de bere Heineken intenţionează să reducă până la 7% din forţa sa de muncă în următorii doi ani, urmărind creşterea eficienţei prin economii de productivitate generate de inteligenţa artificială, după un an 2025 marcat de vânzări slabe, relatează CNBC.

Compania, al doilea cel mai mare producător de bere din lume, a raportat miercuri o scădere de 2,4% a volumelor totale de bere, deşi profitul operaţional ajustat a crescut cu 4,4%.

Heineken estimează pentru 2026 o creştere a profitului operaţional între 2% şi 6% şi a anunţat reducerea a 5.000–6.000 de posturi în această perioadă. Acţiunile companiei au crescut miercuri cu 3,4%, acumulând unc avans de aproape 7% de la începutul anului.

Directorul general Dolf van den Brink a declarat pentru CNBC că rezultatele reflectă ”condiţii de piaţă dificile”, dar o performanţă per ansamblu echilibrată. Analiştii UBS notează că estimările pentru 2026 se află sub intervalul obişnuit, dar sunt în linie cu aşteptările pieţei şi cu rivalii, precum Carlsberg.

Van den Brink a subliniat că tăierile de costuri fac parte din strategia EverGreen 2030, prin care compania s-a angajat la economii de 400–500 milioane de euro anual. Aproximativ 3.000 de roluri se vor muta către divizia de servicii interne, unde digitalizarea şi AI vor contribui semnificativ la creşterea productivităţii.

Cu sediul central în Ţările de Jos, Heineken are 87.000 de angajaţi şi operează în peste 70 de ţări. Van den Brink urmează să părăsească funcţia în luna mai, compania fiind în căutarea unui succesor.

Valul de concedieri legat de AI continuă şi în alte regiuni. În SUA, inteligenţa artificială a contribuit la aproape 55.000 de disponibilizări în 2025, potrivit datelor firmei Challenger, Gray & Christmas. Printre companiile care au invocat AI în restructurări se numără Amazon, care a anunţat 15.000 de concedieri, şi Salesforce, unde CEO-ul Marc Benioff a spus că 4.000 de posturi de suport clienţi au devenit redundante.

În Europa, Lufthansa şi Accenture au menţionat AI ca factor în strategiile lor de restructurare.

Kristalina Georgieva, directorea FMI, avertiza la Forumul Economic Mondial că AI ”loveşte piaţa muncii ca un tsunami” şi că ”majoritatea ţărilor şi companiilor nu sunt pregătite pentru impact.”

 

WhatsApp a denunţat o încercare a Rusiei de a o „bloca complet”

IGPR – 40 de percheziţii în 6 judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 2 milioane de lei – FOTO, VIDEO