Lionel Messi este accidentat şi ar putea rata debutul sezonului cu Inter Miami

Veşti proaste pentru Inter Miami şi Argentina. Deşi sezonul clubului din Florida urmează să înceapă pe 22 februarie cu un meci în deplasare împotriva lui Los Angeles FC, Lionel Messi nu va fi disponibil.

Echipa, antrenată de Javier Mascherano, a anunţat accidentarea jucătorului, de opt ori câştigător al Balonului de Aur.

Durata absenţei sale nu a fost specificată, dar este probabil ca Messi să fie şi incert pentru Finalissima împotriva Spaniei, pe 27 martie.

„Inter Miami CF a oferit o actualizare privind accidentarea căpitanului Lionel Messi, prezentată de Baptist Health. Messi nu a participat la antrenamentul de miercuri, 11 februarie, din cauza unei entorse musculare la tendonul ischiogambierului stâng, suferită în timpul meciului împotriva Barcelonei SC din Ecuador, care a persistat de atunci. Jucătorul a fost supus unor examene medicale suplimentare care au confirmat diagnosticul. Revenirea sa treptată la antrenamente va depinde de progresul său clinic şi funcţional din următoarele zile”, se arată în comunicat.

Aproape 300.000 de persoane au rămas fără energie electrică şi apă în Odesa, după un atac rusesc masiv. Kievul a fost atacat cu rachete balistice. Trei morţi la Harkov

Gorghiu, după ce bărbatul care şi-a ucis cu un topor partenera însărcinată a fost condamnat la închisoare pe viaţă: Crimele acestea nu se tratează cu indulgenţă/ Un istoric de tensiuni care arată cât de important este să acţionăm la timp