Numele fostului premier bulgar Boiko Borisov apare de două ori în documente din dosarele Epstein, deşi nu este clar care este legătura cu acest caz

Liderul partidului GERB din Bulgaria, fostul premier Boiko Borisov, este menţionat de două ori în documentele din dosarele Epstein, vasta colecţie de înregistrări legate de finanţistul Jeffrey Epstein, condamnat pentru infracţiuni sexuale, care a murit în închisoare în 2019, relatează Novinite.com.

Dosarele, făcute publice de Departamentul de Justiţie al SUA, includ un raport din iunie 2017 intitulat „Distrugerea democraţiei: obiective, strategii şi metode ale regimurilor autoritare contemporane”, deşi motivul pentru care acest document face parte din colecţia Epstein nu este clar, notează Novinite.com.

Separat, numele lui Borisov apare într-un e-mail din iulie 2020 de la Bulletin Intelligence, asociat cu FBI, care face referire la protestele antiguvernamentale „Borisov 3” din Bulgaria.

Simpla apariţie a numelui în dosarele Epstein nu sugerează nicio legătură personală sau penală între Borisov şi Epstein, precizează Novinite.

Organizaţia media de investigaţie BIRD.bg este cea care a evidenţiat menţiunile, care pot fi confirmate şi prin motorul de căutare public al Departamentului de Justiţie al SUA.

În raportul din 2017, Borisov este menţionat într-o secţiune care discută despre Rusia. Se menţionează că Moscova ar fi finanţat proteste ecologiste care vizau proiecte locale de hidrocarburi ce aveau scopul de a reduce dependenţa Europei de petrolul şi gazul rusesc. Textul afirmă că, în 2012, demonstraţiile de stradă l-au presat pe primul ministru de atunci, Borisov, să anuleze contractele cu Chevron pentru explorarea gazului de şist. Analiştii suspectează că Kremlinul a jucat un rol în acest sens, citând o campanie media de 20 de milioane de euro, derulată de companii legate de Rusia şi susţinută de partidul de extremă dreapta pro-rus „ATAKA”.

E-mailul din 2020, intitulat „FBI Public Affairs Briefing”, face referire la un articol din Politico privind sprijinul acordat de SUA protestatarilor în timpul mandatului cabinetului Borisov 3. E-mailul menţionează că Ambasada SUA la Sofia a susţinut demonstraţiile anticorupţie care cereau demisia lui Borisov şi a procurorului general de atunci, Ivan Gheşev. Aceste proteste au marcat cele mai mari mobilizări antiguvernamentale din Bulgaria din ultimii şapte ani, alimentate de o criză de corupţie care a expus controlul oligarhic asupra instituţiilor judiciare şi de securitate. Ambasada a subliniat în briefing că „fiecare ţară merită un sistem judiciar imparţial şi responsabil faţă de statul de drept”, adăugând că SUA susţin poporul bulgar în apelurile sale paşnice pentru o mai mare încredere în instituţiile democratice şi aplicarea legii şi subliniind că nimeni nu este mai presus de lege.

Percheziţii la persoane care l-au ameninţat pe Victor Regengiuc cu violenţe extreme, comise cu toporul, după ce a anunţat că participă, în decembrie 2024, la o manifestaţie pentru a susţine calea pro-europeană a României

Spectacol-lectură „Brâncuşi contra SUA” de Tatiana Niculescu, la TNB