UPDATE – Percheziţii la persoane care l-au ameninţat pe Victor Regengiuc cu violenţe extreme, după ce a anunţat că participă, în decembrie 2024, la o manifestaţie pentru a susţine calea pro-europeană a României / O persoană, control judiciar

Poliţiştii şi procurorii au făcut, joi, percheziţii în Bucureşti, la două persoane suspectate că l-au ameninţat pe actorul Victor Regengiuc cu violenţe extreme. După ce a anunţat că va participa, în decembrie 2024, înainte de anularea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, la o manifestare pentru a susţine calea pro-europeană a României, actorul a primit un mesaj în care i se spunea că ”vede comunişti peste tot” şi că, dacă nu lasă pe toată lumea să voteze cu cine doreşte va fi atacat cu toporul. O persoană a fost plasată sub control judiciar.

UPDATE: ”Faţă de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de ameninţare, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, anunţă Poliţia Capitalei. 

ŞTIRE INIŢIALĂ:”În cursul zilei de astăzi, 12 februarie 2026, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, la adresa a doi suspecţi, într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ameninţare”, anunţă, joi, Parchetul General.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că persoana ameninţată a fost actorul Victor Rebengiuc.

În decembrie 2024, actorul a anunţat că va participa la o manifestaţie civică organizată în Piaţa Universităţii, exprimându-şi public opţiunea de vot, moment în care i s-a transmis un mesaj pe Facebook, de către utilizatorul unui cont.

Actorul era insultat şi acuzat că ”vede comunişti peste tot”.

”Lăsaţi-ne în pace, să votăm pe cine vrem, să votam şi pe cine e normal să votam, altfel băgăm toporul în capetele alea seci”, ameninţa autorul mesajului.

Poliţia Capitalei a precizat că, în urma percheziţiilor domiciliare, cei doi suspecţi au fost depistaţi, fiind identificate şi ridicate mai multe probe.

”La finalizarea activităţilor, persoanele în cauză urmează să fie conduse la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale – Central, în vederea desfăşurării activităţilor procesuale ce se impun. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul DGPMB – Serviciul de Investigaţii Criminale Central, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare”, a transmis Poliţia Capitalei,

Actorul Victor Rebengiuc, atunci în vârstă de 91 de ani, a mers, în 5 decembrie 2024, în Piaţa Universităţii, pentru a-şi manifesta susţinerea pentru calea pro-europeană a României. El a urcat pe scena amenajată în zona considerată un simbol al luptei pentru libertate, dezvăluind că a primit ameninţări cu moartea.

”Mă bucur să văd că aţi înţeles ce trebuie făcut pentru ca viaţa noastră să continue în libertatea pe care o cereţi cu atâta putere şi pentru care va trebui să votăm duminică. Contrar ameninţărilor pe care le-am primit chiar astăzi, o ameninţare cu topoare în cap şi voi fi linşat şi voi fi călcat – urmele mele sângerânde, rămăşiţele mele sângerânde vor fi călcate în picioare de oameni, asta mi s-a spus, nu mai găsesc mesajul ori s-a şters – contrar acestor mesaje şi ameninţări eu duminică am să repet votul pe care l-am dat acum două săptămâni şi am să o votez din nou, şi să dea Dumnezeu să fie definitiv, pe Elena Lasconi. Vă îndemn, alegeţi calea asta, Lasconi, e un ocol mai mic, prin Câmpulung e mai apropiat decât prin Moscova”, le-a spus Victor Rebengiuc miilor de oameni care se aflau în Piaţa Universităţii. 

Anul trecut, înaintea alegerilor prezidenţiale, Victor Rebengiuc afirma, într-un interviu în care a fost întrebat dacă poate avea ”un dialog cu cei care aleg o societate de tip comunist”, că nu este posibil acest lucru şi a amintit ameninţările fizice şi injuriile primite printr-un mesaj când a vrut să meargă la un protest în Piaţa Universităţii.
 
”Sunt multe astfel de mesaje. Eu nu mă emoţionez şi nici nu mă sperii. Ştiu că sunt oameni care mă vor crede greu, nu umblu după aprecieri, sunt cuminte, nu vreau să atrag atenţia asupra mea. Vreau să fiu văzut doar pe scenă şi pe ecran. Eu am obiceiul să nu vorbesc despre mine. Eu nu mă plac deloc, consider că nu ajung la nivelul la care aş vrea eu să ajung, vorbesc în primul rând profesional. Întotdeauna am rezerve în legătură cu realizările mele. Nu aştept aprecieri”, declara Victor Rebengiuc în primăvara anului trecut.

UPDATE – Percheziţii la persoane care l-au ameninţat pe Victor Regengiuc cu violenţe extreme, după ce a anunţat că participă, în decembrie 2024, la o manifestaţie pentru a susţine calea pro-europeană a României / O persoană, control judiciar

Regatul Unit urmează să ofere Ucrainei un ajutor în sumă de 575 mil. €, anunţă ministrul britanic al Apărării John Healey înaintea unei reuniuni NATO a omologilor săi europeni. Boris Pistorius denunţă un ”terorism împotriva populaţiei civile ucrainene”