Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că în momentul în care acest guvern nu va putea face ceea ce este necesar, deci nu va mai avea susţinere, cu siguranţă va veni un alt guvern, adăugând că pentru el va fi o uşurare această situaţie. Premierul a mai arătat că trebuie să închidă pachetele de reformă şi bugetul pentru că nu au altă posibilitate.
”Dacă nu mi-aş fi asumat responsabilitatea, nu aş fi acceptat funcţia de premier şi dacă am acceptat această funcţie, ştiind ce probleme grave are România, orice s-ar spune, vă asigur că nu-mi e frică de un partid, de un lider politic sau de altcineva. Eu sunt un om realist şi dacă sunt pe această funcţie înseamnă că trebuie să fac ceea ce ţine de mine pentru ţara noastră, căutând să nu potenţiez conflicte, căutând să creez un acord politic pentru a împinge lucrurile, în aşa fel încât să menţinem echilibrele în acest stat şi să îndreptăm lucrurile. Asta am încercat în această perioadă şi sper şi de la toţi ceilalţi lideri politici că au responsabilitatea poziţiei pe care o deţin”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la Europa FM.
Despre o trecere în Opoziţie, premierul a răspuns: ”În momentul în care acest guvern nu va putea face ceea ce este necesar, deci nu va mai avea susţinere, cu siguranţă va veni un alt guvern. Iar pentru mine, vă rog să mă credeţi că va fi o uşurare această situaţie şi da, e posibil ca, în condiţiile în care aritmetica parlamentară dă o majoritate de jumătate plus unu, să vedem dacă această coaliţie nu funcţionează, o altă coaliţie”, a precizat premierul Bolojan.
Premierul a ţinut să precizeze că trebuie închise pachetele de reformă şi bugetul pe 2026.
”În mod cert, trebuie să închidem aceste pachete şi bugetul. Nu avem altă posibilitate. Eu cred că e o responsabilitate pentru ţara noastră să rezolvăm cât mai repede bugetul”, a mai spus Bolojan.