Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că relaţia cu preşedintele Nicuşor Dan este una instituţional corectă, în care colaborează, se întâlnesc periodic, cel puţin pe toate problemele de politică externă sau de apărare. Despre sprijinul din partea şefului statului pentru reforme, Bolojan a spus că întârzierile sunt datorate lipsei de sprijin din coaliţie.
”Avem o relaţie instituţională corectă, colaborăm, ne întâlnim periodic şi, cel puţin, pe toate problemele de politică externă sau de apărare, echipele noastre au lucrat convergent în aşa fel încât să existe poziţii unitare ale României în aceste domenii, având în vedere că anumite responsabilităţi, cel puţin în zona Comisiei Europene, de exemplu, şi a Consiliului European sunt partajate între ministere, guvern şi domnul preşedinte”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la Europa FM, despre relaţia cu şeful statului.
Întrebat dacă preşedintele Nicuşor Dan îl susţine în adoptarea reformelor, Bolojan a răsuns: ”Aceste reforme, din punctul meu de vedere, sunt o necesitate, nu ţin de o culoare politică sau altă, sau din context sau altul, şi, ca să le pui în practică, e nevoie de o masă critică în coaliţie. Aceste întârzieri pe care le-am avut sunt datorate lipsei de sprijin din coaliţie. Trebuie să recunoaştem asta”.
Bolojan a amintit că întâlnirea cu magistraţii pe tema pensiilor speciale a avut loc la Cotroceni, în prezenţa preşedintelui.
”A organizat această mediere şi atunci când a constatat că, practic, poziţia guvernului a fost raţională, aţi văzut că am fost aliniaţi”, a mai spus el.