Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii creşterii traficului la frontiera româno-sârbă în acest sfarsit de săptămână, în contextul sărbătoririi Zilei Naţionale a Republicii Serbia.
”Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara informează cetăţenii că, în contextul sărbătoririi Zilei Naţionale a Republicii Serbia, la data de 15 februarie, se estimează o creştere a valorilor de trafic la frontiera româno-sârbă, în special în punctele de trecere situate la graniţa cu Serbia în acest sfarsit de săptămână”, anunţă, sâmbătă, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.
Instituţia precizează că au fost dispuse mai multe măsuri pentru prevenirea aglomerărilor şi asigurarea unui control operativ şi eficient.
S-a dispus suplimentarea personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, utilizarea echipamentelor mobile de verificare, adaptarea dispozitivului de control în funcţie de valorile de trafic, cooperarea permanentă cu autorităţile de frontieră din statul vecin pentru fluidizarea circulaţiei.
De asemenea, Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic să utilizeze toate punctele de trecere a frontierei deschise în regim internaţional şi să se informeze din timp cu privire la timpii de aşteptare, pentru a evita eventualele întârzieri.


