Preşedintele PSD Bucureşti Daniel Băluţă se pronunţă împotriva unei alianţe între social-democraţi şi AUR, pe care-l numeşte partid extremist. ”Din păcate, astăzi în AUR există un mix: sunt oameni absolut admirabili şi oameni mai puţin admirabili, pentru că limbajul pe care îl au în multe situaţii nu este unul demn de o ţară din UE”, a spus Daniel Băluţă, la Prima TV. De asemenea, primarul Sectorului 4 consideră că şi USR este partid extremist, ”din punct de vedere al modului în care se exprimă, nu al politicilor pe care le are”.
Insider politic: Sunteţi în favoarea sau împotriva unei alianţe PSD-AUR?
Daniel Băluţă: Sunt împotriva oricărui tip de alianţă cu partide extremiste.
Insider politic: Şi AUR e partid extremist?
Daniel Băluţă: E o întrebare retorică.
Insider politic: Colegi de-ai dumneavoastră din PSD pledează public pentru o guvernare cu AUR.
Daniel Băluţă: Din păcate, astăzi în AUR există un mix: sunt oameni absolut admirabili şi oameni mai puţin admirabili, pentru că limbajul pe care îl au în multe situaţii nu este unul demn de o ţară din Uniunea Europeană, de anul 2026. Sunt lucruri pe care le dezavuez.
Insider politic: Deci nu vă place George Simion?
Daniel Băluţă: Nu vreau să nominalizez pentru că nu este corect şi e cel mai simplu să arătăm cu degetul. Cum şi PSD este un partid perfectibil, în egală măsură şi USR, şi AUR, şi PNL sunt partide perfectibile din punctul ăsta de vedere. Cert este că astăzi, cu un astfel de discurs, eu, Daniel Băluţă, nu pot niciodată să fiu de acord. Dar, pe de altă parte, trebuie să reţinem următorul lucru: Vox populi, vox dei (Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu, o expresie care sugerează că opinia majorităţii este corectă – n.r.). Asta este situaţia. Putem să blamăm pe cineva de dimineaţă până seara, cât vrem noi, contează foarte mult ceea ce decid oamenii. Exact cum aş fi eu supărat, de exemplu, că a câştigat X alegerile şi nu a câştigat Y. Nu se poate. Este foarte important să ne conformăm şi să acordăm respectul cuvenit fiecărui partid, fie că îl cheamă USR, fie că îl cheamă AUR. Şi eu pot să consider, în mod subiectiv, că şi USR este un partid extremist, din punct de vedere al modului în care se exprimă, nu al politicilor pe care le are.
Insider politic: Aşa îl consideraţi?
Daniel Băluţă: Da, îl consider. Modul în care acest partid se exprimă – şi fac această diferenţiere netă – este unul extremist. În niciun caz nu are legătură cu o cultură a echilibrului în interiorul societăţii.