După a patra operaţie la piciorul stâng, efectuată sâmbătă, Lindsey Vonn a dat veşti despre starea sa pe reţelele sociale. Într-o postare pe Instagram, vedeta americană, grav accidentată în timpul probei de coborâre de la Jocurile Olimpice din 2026, acum o săptămână, a ţinut să „împărtăşească câteva gânduri”, înainte de a-şi continua recuperarea în Statele Unite.
„Am citit multe mesaje în care oamenii spuneau că ceea ce mi s-a întâmplat îi întristează. Vă rog, nu fiţi trişti, a scris ea sâmbătă seara. (…) „Sper mai degrabă că acest lucru vă va da puterea să continuaţi să luptaţi, pentru că asta fac eu şi asta voi continua să fac.”
Schioarea a revenit şi asupra comentariilor care criticau decizia ei de a participa şi riscurile pe care şi le asuma aliniindu-se la startul probei de coborâre la Jocurile Olimpice. „Nu am ajuns la start fără să fiu conştientă de potenţialele consecinţe. Ştiam ce fac. Am ales să îmi asum acest risc. Fiecare schioare la start îşi asumă acelaşi risc, pentru că, în final, chiar dacă eşti cea mai puternică persoană din lume, muntele are întotdeauna ultimul cuvânt.”
În ciuda ruperii ligamentului încrucişat anterior al piciorului stâng pe 30 ianuarie la Crans-Montana, Vonn afirmă că era fizic „mai puternică decât a fost adesea în trecut” la startul de la Cortina şi, mai ales, „mai puternică decât la sfârşitul carierei sale în 2019”, când a câştigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale. „Mental, eram mai pregătită ca niciodată. ”
Mai presus de toate, ea asigură că „nu are regrete” şi că aşteaptă cu nerăbdare momentul în care va putea „sta din nou în vârful muntelui”.


