Coaliţia de guvernare se reuneşte, luni, de la ora 13.00, în şedinţă, pe fondul tensiunilor privind adoptarea pachetului reformei administraţiei. Premierul Ilie Bolojan declara că vrea adoptarea pachetului săptămâna aceasta, prin ordonanţă de urgenţă, dar PSD impune condiţia introducerii şi a măsurilor de solidaritate. În plus, miniştrii PSD transmit că nu vor aviza o Ordonanţă care nu cuprinde şi măsurile cerute de social-democraţi. Şi UDMR i-a cerut premierului Ilie Bolojan să renunţe la taxele pe proprietate.
Coaliţia de guvernare trebuie să decidă, luni, modalitatea în care se va adopta reforma administraţiei şi pachetul de relansare economică. Iniţial, se dorea o asumare a răspunderii guvernului în Parlament pe aceste măsuri, însă premierul a anunţat că este posibil şi ca acestea să fie adoptate prin ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de guvern de joi, pentru a intra în vigoare imediat.
PSD se opune, însă, adoptării doar a celor două pachete de măsuri şi a propus un set de măsuri, într-un pachet de solidaritate, cu un impact bugetar total de 3.39 de miliarde de lei, care vizează peste 5 milioane de beneficiari.
Potrivit propunerii PSD, sprijinul pentru pensionari ar urma să se dea în două tranşe, înainte de Paşte şi înainte de Crăciun şi sunt trei categorii de ajutor, de 1.000 de lei, 800 de lei şi 600 de lei, în funcţie de valoarea pensiei.
În plus, miniştrii PSD anunţă că nu vor aviza Ordonanţa cu tăierile din administraţie.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu (PSD), a declarat, duminică seară, că, în decembrie 2025, a făcut reorganizarea la minister, iar premierul Ilie Bolojan i-a promis că instituţia nu va mai intra sub incidenţa următoarei reorganizări.
În acest context, Barbu afirmă că nu va aviza OUG pentru reducerea cheltuielilor cu 10%, chiar dacă nu se opune şi nu doreşte să blocheze reforma. Nici miniştrii de la Sănătate şi Energie, ambii PSD, nu vor aviza ordonanţa, urmând o discuţie în Coaliţie pe acestă temă.
Şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că nu este de acord cu tăierea cu 10% a cheltuielilor din sistemul sanitar, având în vedere particularităţile acestuia, precizând că nu va aviza niciun act normativ cu astfel de prevedere.
UDMR a anunţat, de asemenea că iniţiază posibilitatea ca autorităţile administraţiei publice locale să poată reduce taxele, până la adoptarea bugetelor, în limitele prevăzute de lege, şi să reintroducă facilităţile fiscale.


