Actriţa Salma Hayek a anunţat duminică că lucrează la producţia unui film menit să corecteze, potrivit ei, imaginea „eronată” pe care unii o transmit despre Mexic şi să răspundă atacurilor la adresa ţării sale.
Artista mexicană, însoţită de preşedinta ţării, Claudia Sheinbaum, a participat la un eveniment public pentru a anunţa sprijinul guvernului mexican pentru industria cinematografică.
„Acest proiect este extrem de important într-un moment în care suntem atacaţi moral şi imaginea noastră este vehiculată în mod complet eronat”, a declarat Salma Hayek, fără a preciza originea acestor atacuri.
“Este important să preluăm „controlul” asupra naraţiunii, pentru a „spune: acesta este Mexicul, nu ceea ce vi se vinde. Iată cine suntem”, a adăugat ea.
Acest film, al cărui titlu nu a fost încă dezvăluit, va fi turnat în statul natal al Salmei Hayek, Veracruz, şi în statul Quintana Roo, ambele situate în sud-estul ţării. Potrivit mass-media locale, filmul o va avea în rol principal pe actriţa americană Angelina Jolie, care a vizitat anumite regiuni din statul Veracruz împreună cu Salma Hayek în iulie 2025.
În faţa politicii virulente anti-imigranţi a preşedintelui american Donald Trump, Salma Hayek şi-a exprimat solidaritatea cu latino-americanii din Statele Unite şi a oferit pe reţelele sale de socializare sfaturi privind drepturile acestora în cazul raidurilor agenţilor federali de imigrare.


