Festivalul anual al trabucurilor din capitala Cubei, Havana, programat să aibă loc timp de cinci zile la sfârşitul lunii februarie, a fost suspendat pe termen nedeterminat din cauza agravării crizei economice din ţară, transmite CNBC.
Decizia vine într-un moment în care guvernul comunist al insulei traversează cea mai dificilă perioadă de la prăbuşirea Uniunii Sovietice.
Organizatorul evenimentului, Habanos S.A., a anunţat că festivalul a fost amânat ”cu scopul de a păstra cele mai înalte standarde de calitate, excelenţă şi experienţă care caracterizează acest eveniment internaţional”.
Comitetul de organizare a precizat că lucrează la stabilirea unei noi date, fără a oferi detalii suplimentare.
Festivalul a atras în anii anteriori peste 1.000 de invitaţi din aproximativ 80 de ţări, participanţii luând parte la licitaţii şi vizite la plantaţii de tutun.
Trabucurile cubaneze premium sunt recunoscute la nivel global şi au o importanţă economică majoră pentru Cuba, reprezentând una dintre principalele exporturi şi o sursă esenţială de valută. Acestea rămân însă ilegale în Statele Unite din cauza embargoului comercial vechi de decenii.
Anul trecut, Habanos S.A., entitate de stat care deţine monopolul global asupra vânzărilor de trabucuri cubaneze, a raportat vânzări record de 827 de milioane de dolari în 2024, în creştere cu 16% faţă de anul precedent.
Cuba se confruntă în prezent cu o criză severă de combustibil, pe fondul unei blocade petroliere impuse de Statele Unite. Administraţia Donald Trump a întrerupt efectiv accesul Cubei la petrol venezuelean după lansarea unei operaţiuni militare pentru capturarea preşedintelui Venezuelei, Nicolás Maduro, la 3 ianuarie.
Ulterior, Trump a descris guvernul cubanez drept ”o ameninţare neobişnuită şi extraordinară” şi a promis impunerea de tarife oricărei ţări care furnizează petrol Cubei.
Guvernul de la Havana a condamnat presiunile americane şi a adoptat recent măsuri pentru protejarea serviciilor esenţiale şi raţionalizarea combustibilului pentru sectoarele cheie ale economiei.
Pe fondul scăderii dramatice a livrărilor de petrol, Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat la începutul lunii asupra riscului unui posibil ”colaps” umanitar. Purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, a declarat că secretarul general este extrem de îngrijorat de situaţia umanitară din Cuba, care s-ar putea agrava semnificativ dacă necesarul de petrol al ţării nu va fi acoperit.


