Preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, prim-vicepreşedinte PSD anunţă, în contextul începerii lucrărilor la prima unitate de producţie a gigantului coreean Hanwha Aerospace din Europa, la Petreşti, în judeţul Dâmboviţa, că fabrica înseamnă, pe lângă construcţia de vehicule blindate şi obuziere de ultimă generaţie K9, aproximativ 2.000 de locuri de muncă, transfer de tehnologie şi integrarea în industria locală, cu un factor de localizare de până la 80%.
”Dâmboviţa este un judeţ care capitalizează astăzi pe încrederea pe care am construit-o în ultimii ani. Investiţia partenerilor noştri coreeni de la Hanwha Aerospace, în primul centru major de producţie din Europa, confirmă că administraţia locală îşi face treaba bine şi generează interes pentru investiţii strategice”, a explicat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Denumită Hanwha Armoured Vehicle Centre of Excellence (H-ACE) Europe, unitatea reprezintă prima platformă de producţie Hanwha Aerospace din Europa şi va constitui pilonul parteneriatului strategic pe termen lung cu România.
Preşedintele CJ Dâmboviţa subliniază că specificul judeţului pe care îl conduce este unul industrial, cu perspective reale de a genera o creştere economică pe termen lung şi consistentă, care să contribuie totodată la PIB-ul local şi naţional.
”La Petreşti, în Dâmboviţa am sistematizat o platformă industrială care atrage investiţii majore tip greenfield. Să nu uităm că fabrica de camioane IVECO funcţionează în proximitate şi iată, o nouă investiţie de la zero, a producătorului coreean de armament Hanwha Aerospace consolidează şi profită de acest potenţial. Vorbim despre investiţii care contribuie semnificativ la PIB-ul local şi naţional şi ne pun pe harta industrială a României, ca unul dintre polii strategici în industria de apărare”, a subliniat acesta.
Situată în Petreşti, judeţul Dâmboviţa, investiţia se va desfăşura pe o suprafaţă de aproximativ 181.055 metri pătraţi şi va include linii moderne de asamblare, facilităţi de testare şi validare a performanţei, un poligon de testare de 1.751 metri, precum şi laboratoare dedicate de cercetare-dezvoltare, care vor susţine întregul ciclu de viaţă al sistemelor terestre – de la dezvoltare şi producţie, până la mentenanţă. Într-o primă etapă, H-ACE Europe va susţine producţia locală a obuzierului autopropulsat K9 şi a vehiculului de realimentare cu muniţie K10, oferind capabilităţi de asamblare, integrare, testare şi suport pe întreg ciclul de viaţă. Obiectivul este atingerea unui nivel ridicat de localizare, de până la 80%, prin implicarea industriei româneşti.
Corneliu Ştefan a mai specificat că judeţul Dâmboviţa arată o tendinţă tot mai accentuată către producţii avansate, inclusiv datorită cooperării industriei cu zona academică prin Universitatea Valahia.
”Judeţul Dâmboviţa are un rol important în zona industriei de apărare prin Uzina Automecanica Moreni, Uzina de la Mija şi Uzina de Produse Speciale Dragomireşti. Avantajele sunt date de nivelul ridicat de calificare al forţei de muncă, infrastructura industrială existentă şi cooperarea cu Universitatea “Valahia” din Târgovişte şi instituţii de cercetare din cadrul acesteia. Toate acestea pot crea un cadru stabil şi competitiv atât pentru companii româneşti, cât şi pentru investitori internaţionali din domeniul apărării. Astfel, judeţul nostru are potenţialul de a consolida un cluster industrial orientat spre viitor şi de a contribui la rolul României în producţia de tehnică de apărare avansată”, a declarat Cornelui Ştefan.
Lucrările de construcţie pentru Hanwha Armoured Vehicle Centre of Excellence (H-ACE) Europe, prima unitate de producţie a companiei coreene Hanwha din Europa, au început în 11 februarie ”marcând un parteneriat industrial pe termen lung cu România şi sprijinind obiectivele NATO şi de securitate europeană”. Facilitatea va susţine producţia locală a obuzierelor autopropulsate K9 şi a vehiculelor de realimentare cu muniţie K10, cu potenţial de extindere către sisteme terestre avansate, inclusiv MLI-uri, sisteme de lovire de precizie şi vehicule terestre fără echipaj.
”Hanwha Aerospace România a marcat astăzi începerea lucrărilor pentru noua sa facilitate de producţie de vehicule blindate în localitatea Petreşti, judeţul Dâmboviţa, un moment important în angajamentul pe termen lung al companiei faţă de România şi faţă de consolidarea capacităţilor industriale de apărare ale Europei. Denumită Hanwha Armoured Vehicle Centre of Excellence (H-ACE) Europe, unitatea reprezintă prima platformă de producţie Hanwha Aerospace din Europa şi va constitui pilonul parteneriatului strategic pe termen lung cu România. Proiectul sprijină ambiţia României de a deveni un hub european de producţie în domeniul apărării şi contribuie la obiectivele mai largi de securitate ale NATO şi ale Uniunii Europene”, a anunţat compania.
La eveniment au participat, printre alţii, Marius-Gabriel Lazurca, consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională şi Politică Externă; viceprim-ministrul Tánczos Barna; ministrul Economiei, Ambrozie-Irineu Darău; preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan; precum şi Yong-chul Lee, ministru în cadrul Defense Acquisition Program Administration (DAPA).


