UPDATE – Medic al SJU Târgu-Jiu, bruscat de ruda unei paciente aflate la UPU, pe care încerca să o stabilizeze/ A intervenit agentul de pază, iar angajaţii au chemat Poliţia/ Doctorul a alunecat şi s-a lovit la picior/ Două persoane, reţinute

Un medic de la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu a fost bruscat şi împins de ruda unei paciente aflate la Unitatea de Primiri Urgenţe, pe care încerca să o stabilizeze. Agentul de pază a intervenit imediat, iar angajaţii din UPU au sunat la Poliţie. La ieşirea din salonul unde a avut loc agresiunea, medicul a alunecat şi s-a lovit puternic la picior. Conducerea spitalului „condamnă ferm” orice formă de violenţă împotriva personalului medical. Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost reţinute în urma agresiunii.

UPDATE – Două persoane au fost reţinute în urma agresiunii din Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Târgu Jiu.

Reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au declarat pentru News.ro că este vorba despre un bărbat şi o femeie, care sunt cercetaţi pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cercetările în această anchetă continuă.
 

”Menţionăm faptul că în contextul producerii acestui incident, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a relaţionat cu reprezentanţii unităţii medicale, ai structurilor de jandarmi şi ai societăţilor specializate de pază care asigură securitatea obiectivului, în vederea consolidării cooperării instituţionale şi a stabilirii unor măsuri suplimentare pentru prevenirea unor situaţii similare. Totodată, a fost reiterată necesitatea ca personalul firmelor de pază să sesizeze de îndată organele de poliţie cu privire la orice situaţie de natură să afecteze ordinea şi siguranţa publică, astfel încât intervenţia să fie promptă, iar riscul producerii unor incidente în zona unităţilor medicale să fie redus semnificativ”, a transmis, la rândul său, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a anunţat, marţi, că în cadrul Unitătii de Primiri Urgente a unităţii a avut loc luni după-amaiză „un grav incident”, un medic fiind agresat de un aparţinător, în timp ce acorda îngrijiri medicale unei paciente, asupra căreia fuseseră iniţiate manevrele terapeutice necesare pentru stabilizarea stării sale de sănătate. 

„În timpul procedurii, pacienta a devenit foarte agitată, iar aparţinătorii, aflaţi în zona de aşteptare, au pătruns neautorizat în spaţiul medical. Un membru al familiei a manifestat un comportament foarte agresiv faţă de medicul aflat în serviciu, medicul fiind  bruscat, împins şi i-a fost aruncată cafea pe haine. A intervenit agentul de pază din UPU, iar angajatii din UPU au apelat rapid Poliţia”, informează SJU Târgu Jiu. 

Potrivit sursei citate, în momentul când a ieşit din salonul Urgenţe minore, medicul agresat a alunecat şi a suferit un traumatism la un picior, având nevoie de evaluare şi de îngrijiri medicale.

Conducerea spitalului „condamnă ferm orice formă de violenţă” împotriva personalului medical. 

„Astfel de comportamente afectează grav actul medical şi pun în pericol siguranţa şi integritatea cadrelor sanitare şi a pacienţilor şi arată, din păcate, faptul că medicii îşi desfăşoară activitatea  uneori în condiţii dificile”, precizează sursa citată.

Aceeaşi sursă menţionează că incidentul a fost semnalat organelor de poliţie şi este cercetat.

„Conducerea unităţii a discutat cu personalul medical despre situaţie, precum si despre măsurile pentru prevenirea pe viitor a unor asemenea situaţii; de asemenea, conducerea unităţii medicale a discutat şi cu reprezentanţii firmei de pază care au transmis că în timpul incidentului au fost respectate procedurile de intervenţie. Conducerea unităţii condamnă orice formă de agresiune, cât şi orice formă de intimidare îndreptate împotriva cadrelor medicale aflate în exercitarea profesiei medicale”, mai afirmă reprezentanţii spitalului.

Primarul Capitalei anunţă că va propune majorarea chiriilor pentru locuinţele gestionate de Administraţia Fondului Imobiliar: Nu au mai fost actualizate de aproape 20 de ani!/ Sumele propuse, în funcţie de zone

Rusia ”dispreţuieşte eforturile de pace” printr-un atac nocturn masiv înaintea negocierilor de la Geneva, denunţă Sîbiga. Moscova a lansat 29 de rachete şi 396 de drone, potrivit Forţelor Aeriene ucrainene