Directorul sportiv al Juventus, Damien Comolli, suspendat o lună şi jumătate pentru „comportament agresiv” şi „grav intimidant” faţă de arbitrul meciul cu Inter

La trei zile după victoria Interului împotriva echipei Juventus (3-2) într-un derby italian marcat de critici vehemente la adresa arbitrajului după cartonaşul roşu nejustificat acordat lui Pierre Kalulu, clubul din Torino a fost sancţionat de Liga Italiană de Fotbal.

Directorul său sportiv francez, Damien Comolli, a fost sancţionat până la 31 martie şi a primit o amendă de 15.000 de euro pentru comportament „agresiv şi grav intimidant” în tunelul stadionului, la pauză.

Fostul preşedinte al Toulouse FC este acuzat că a „căutat contactul fizic” cu arbitrul, „evitat datorită intervenţiei, printre alţii, a antrenorului echipei Juventus” Luciano Spalletti.

De asemenea, el ar fi rostit „expresii grav jignitoare” la adresa arbitrului Federico La Penna. Giorgio Chiellini, responsabilul cu relaţiile internaţionale, a fost suspendat până pe 27 februarie.

La sfârşitul întâlnirii, Comolli şi-a exprimat sentimentele: „Le-am spus jucătorilor că au jucat bine, dar am simţit multă frustrare, atât la ei, cât şi la antrenor. Cred că suporterii simt acelaşi lucru. De aceea, nu are sens să vorbim despre fotbal acum. Ce s-a întâmplat este ruşinos, toată lumea a văzut! Este foarte greu de acceptat.”

Arbitrul Federico La Penna a primit numeroase ameninţări pe reţelele de socializare şi a fost chiar îndemnat de poliţia italiană să nu iasă din casă.

 

Ministrul Transporturilor, şedinţă cu responsabilii fiecărui mod de transport – rutier, feroviar, aerian şi naval, în contextul codurilor de avertizare meteorologică emise pentru perioada următoare

Cluj: Zeci de cadavre de animale – bizoni, căprioare şi cerbi, găsite pe câmp la Recea Cristur / Autorităţile au deschis anchete