Sorin Grindeanu, despre rămânerea PSD în coaliţie: Suntem în curs de evaluare. Dacă propunerile PSD la buget nu vor fi luate în seamă, atunci evaluarea va fi negativă

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, susţine că social-democraţii sunt ”în curs de evaluare” dacă mai rămân sau nu în coaliţie, el precizând că, dacă propunerile PSD la buget nu vor fi luate în seamă, atunci evaluarea va fi negativă.

Sorin Grindeanu a afirmat, miercuri seară, la Digi24, că PSD este în curs de evaluare, el motivând că nu poate fi de acord ca veniturile românilor să mai scadă.

Întrebat dacă evaluarea se referă la rămânerea PSD în coaliţie, Grindeanu a răspuns: ”Evident”.

Sorin Grindeanu a spus că toate condiţiile puse de PSD vor conta în această evaluare şi că orice partid responsabil face astfel de analize.

”O să vedem. Orice partid responsabil îşi pune această problemă. Atâta timp cât se discută bugetul, iar dacă aceste măsuri pe care şi le doreşte PSD nu sunt luate în calcul evident că evaluarea e una negativă”, a explicat Sorin Grindeanu.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că în aceste zile se vor reuni liderii coaliţiei pentru a avea primele discuţii pe tema bugetului.

El a precizat că PSD nu renunţă la pachetul de solidaritate, care înseamnă undeva până în 3,5 miliarde, care cuprinde măsuri pentru pensionari, cu acel ajutor one-off, CASS-ul pentru mare, veterani, foştii deţinuţi politici, persoanele cu dizabilităţi.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că a evitat să răspundă partenerilor de coaliţie la şirul de ”acuze gratuite” care i-au fost aduse şi susţine că orice propunere adusă de partide pentru buget poate fi luată în calcul, atîta timp cât vine cu sursa de finanţare.

”Nicio propunere care nu are o soluţie de finanţare nu va fi acceptată”, a afirmat premierul.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a avertizat, luni seară, că social-democraţii nu vor vota bugetul dacă pachetul social propus de PSD nu va fi acceptat, iar investiţiile la nivel local nu vor continua la acelaşi nivel cu cel de anul trecut.

 

 

Sorin Grindeanu: Ce spun public îi spun şi în privat domnului Ilie Bolojan, nu suntem cu inimioare trimise pe grupuri de WhatsApp / Cui îi trimite inimioare liderul PSD / Îl compară pe Bolojan cu un felcer care întâi taie, apoi măsoară

Iranul „ar fi bine să încheie un acord”, avertizează Casa Albă. Axios: Trump se apropie de un război major cu Iranul, care ar putea interveni în decurs de câteva zile sau săptămâni