Politica externă a României este într-o derivă accentuată, cu pierdere masivă de viteză pe toate planurile, gafe majore şi o lipsă de iniţiativă absolut îngrijorătoate. Aceasta este concluzia după un dialog franc cu Radu Carp, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.
În mod grav, preşedintele Nicuşor Dan a lipsit, până acum, de la numeroase întâlniri oficiale şi informale ale liderilor europeni, ceea ce a dus la dispariţia României de pe harta mentală a establishmentului continental, afirmă profesorul Carp.
Anunţul participării la Conferinţa de Pace a lui Trump s-a făcut intempestiv, fără consultări şi coordonare cu partenerii europeni şi fără o agendă clară a lui Nicuşor Dan acolo.
Nici cu vecinătatea apropiată nu există relaţii. Preşedintele român nu s-a văzut cu liderul opoziţiei maghiare, nu se ştie să fi programat o întâlnire cu preşedintele Poloniei, iar despre întrevederi cu preşedinţii Bulgariei şi Turciei, unde să se discute revitalizarea cooperării la Marea Neagră, de asemenea nu se ştie nimic. Este obligatoriu şi ultra-urgent, de asemenea, ca Nicuşor Dan să meargă la Kiev, pentru a reapropia România de Ucraina, atrage atenţia profesorul Radu Carp.
Acesta spune că, pe masa şefului statului, ar trebui să se afle rapoarte de cel puţin patru tipuri: economic, politic, de securitate şi referitor la politica externă. E foarte greu de spus dacă aceste rapoarte există, ţinând cont de felul în care se mişcă Nicuşor Dan.
Cel mai probabil, asistăm la o lipsă de interes cuplată cu incapacitatea de a se adapta vitezei cu care se mişcă lucrurile din partea Administraţiei Nicuşor Dan, spune interlocutorul. Ne-am autoizolat prin inacţiune. Dar această atitudine nu este câştigătoare, chiar dacă, deocamdată, locul României pe hartă nu e ameninţat.
O altă problemă extrem de spinoasă care frământă Europa în acest moment e cea a competitivităţii. Din nou, Nicuşor Dan s-a dus la întrunirea informală a liderilor UE, dar n-a explicat clar despre ce e vorba. România nu mai e competitivă azi din cauza preţului foarte mare al energiei. Actualii lideri ai ţării nu dau semne că sunt preocupaţi de problemă, deşi este una fundamentală pentru supravieţuirea UE. Şi aici am putea deveni interesanţi dacă am arăta că, prin exploatarea noilor zăcăminte de la Marea Neagră, putem contribui la reducerea costurilor energiei în UE. Nici acest lucru nu e explicat la nivel european.
Profesorul Radu Carp este specializat în regimurile politice europene, teorii ale integrării europene, dreptul constituţional al UE, studierea populismului şi e membru al Departamentului de Politici Publice, Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.
Întregul interviu acordat News.ro, în rândurile de mai jos:
„Dacă excludem întâlnirile obligatorii, Nicuşor Dan nu prea a avut întâlniri cu omologii săi într-un format bilateral. Dacă ne uităm la omologii săi, vedem că aproape zilnic au loc întâlniri în diferite formate, în diferite locuri. Există un nucleu dur de lideri care se întâlneşte oriunde, oricând“
Matei Udrea: Bună ziua, domnule profesor Radu Carp, vă mulţumesc pentru timpul pe care mi-l acordaţi. Au trecut 9 luni de la instalarea lui Nicuşor Dan ca preşedinte al României. Ne putem face o idee despre direcţia în care vrea să îndrepte ţara pe plan extern?
Radu Carp: Din păcate, alegerea lui Nicuşor Dan a coincis cu un moment de cezură aşa cum rar se întâmplă în materie de relaţii internaţionale, respectiv alegerea lui Donald Trump a accelerat aceste tendinţe de separare între America şi Europa. Practic, Nicuşor Dan a fost ales la câteva luni după venirea la putere a lui Donald Trump. Deci, exact în timpul în care erau definite noile concepte de strategie de securitate, de strategie de apărare şi aşa mai departe ale SUA, exact în acele momente şi la Bucureşti noua putere încerca să îşi definească rolul. Diferenţa între SUA şi România este că Statele Unite au un aparat foarte complex de reflecţie: think-tank-uri, institute, un Departament de Stat foarte bine pregătit şi altfel structurat. În timp ce, în România, din păcate, în afară de Ministerul de Externe, nu prea avem aceste centre de reflecţie. Sunt foarte puţine, nu sunt finanţate corespunzător şi nu au expertiza necesară, aşa cum ar trebui. Pe de altă parte, în România există experţi pe anumite spaţii geografice, dar care nu intră în raza de acţiune nici a think-tank-urilor, nici a institutelor şi nici a Ministerului de Externe. Aici suntem, din păcate! Nu putem să articulăm ceva mai bine toată această reflecţie. Dacă ne uităm pe spaţiul Rusiei, nu sunt mai mult de patru-cinci persoane care să înţeleagă cu adevărat ce se întâmplă acolo! Dacă ne uităm pe spaţiul China, acolo chiar stăm foarte-foarte prost. În ceea ce priveşte Europa, să spunem că avem o expertiză mai bună, dar iarăşi am impresia că nu e total pusă în valoare. Deci, din păcate, Nicuşor Dan nu prea are un aparat la dispoziţie care să-i ofere expertiză şi decizii în aceste materii. Pentru că, vedeţi, un preşedinte funcţionează pe baza analizelor venite din mai multe perspective. Sunt cel puţin patru: una este economică, una este politică, una este de securitate şi una ţine de politica externă. Deci, în permanenţă, preşedintele României ar trebui să aibă patru feluri de analize referitoare la acelaşi subiect şi să decidă care este mai bună sau cum le combină pe cele patru. Vă las pe dumneavoastră să spuneţi dacă lucrul ăsta se întâmplă cu adevărat în momentul de faţă.
Matei Udrea: Cum apreciaţi decizia preşedintelui de a merge la Consiliul de Pace ca observator?
Radu Carp: Trebuie în primul rând văzut cum s-a ajuns la această situaţie, pentru că, într-adevăr, este vorba de o Rezoluţie ONU care a fost adoptată în urma încetării focului în Gaza. Deci era absolut obligatoriu să fie definiţi următorii paşi de după încetarea focului. Şi trebuie spus că toate statele din Consiliul de Securitate au fost de acord cu această rezoluţie. Problema a apărut în momentul în care Administraţia Trump a mers mai departe de această rezoluţie şi a interpretat-o într-un mod creativ, aş spune, cu această Cartă în care, de fapt, Donald Trump este cel care decide asupra tuturor aspectelor. Iar marea problemă este lipsa totală a ONU ca reacţie la Administraţia Trump. Aici este un punct unde efectiv nu am o evaluare adecvată şi nu înţeleg, pentru că am văzut-o, de exemplu, pe doamna Baerbock, care a fost ministru de Externe al Germaniei şi care acum conduce Adunarea Generală a ONU. Chiar a avut recent un turneu la Bruxelles şi în alte capitale europene şi m-am uitat cu atenţie: nu a spus absolut nimic despre acest Board of Peace (Consiliul de Pace – n. red.), despre felul în care este interpretată rezoluţia. ONU ar fi fost prima instituţie interesată să aibă interpretarea corectă a rezoluţiei şi să spună: „Stop, nu e interpretarea corectă, ceva trebuie revizuit!“. Ori, lucrul ăsta nu s-a întâmplat! Şi atunci fiecare stat a început să reacţioneze aşa cum a crezut de cuviinţă, în funcţie de apropierea sau de depărtarea de Statele Unite. Cei care au semnat această Cartă au semnat-o nu neapărat pentru că vor să contribuie la procesul de pace din Gaza, ci pentru că vor să aibă o relaţie mai bună cu SUA. Aici suntem şi lucrul ăsta a devenit vizibil în momentul în care s-a pus problema contribuţiilor efective. E foarte uşor să spui că dai nişte bani şi nu-ţi asumi nimic. Dacă ne uităm cu atenţie, sunt foarte puţine state care şi-au asumat trimiterea de trupe de menţinere a păcii în Gaza. Deci, din punctul ăsta de vedere, întregul proces e mai degrabă un eşec, în sensul că statele importante care au interese în Orientul Mijlociu nu au fost încă atrase şi, dincolo de contribuţia asta de un miliard (de dolari – n. red.), sunt foarte puţine state care să dorească să contribuie efectiv la procesul de pace. Asta cred că ar fi trebuit să fie analiza care să fi stat pe biroul preşedintelui Nicuşor Dan. O analiză obiectivă şi care să ia în calcul poziţiile tuturor statelor. S-a întâmplat, oare, acest lucru? Nu ştiu!
„Cred că preşedintele României ar trebui să explice cum ar dori să se pună în această postură de observator şi cu ce propuneri concrete merge la Washington“
Matei Udrea: Este oare o încercare de apropiere de MAGA, după ce până acum a fost ignorat de Administraţia Trump?
Radu Carp: Tind să cred că gestul acesta de a participa ca observator este mai mult o declaraţie de încercare de apropiere faţă de actuala administraţie de la Washington. De ce spun acest lucru? Pentru că, până în momentul de faţă, nu am văzut un plan concret cum ar putea România să se implice în acest proces de pace. Şi am să explic de ce: Italia, când a anunţat că va fi observator, a decis şi trimiterea unui detaşament – e drept, simbolic – de carabinieri pentru menţinerea păcii în Gaza. Ori, din ce am văzut până acum, România nu a anunţat o măsură similară. Ba, mai mult, chiar eu am pus această întrebare în direct ministrului Apărării, dacă au fost contacte pe linie militară – există un general american care va conduce această forţă de stabilizare – şi am înţeles că nu au fost asemenea contacte. Deci, deocamdată – că nu ştim ce se va întâmpla! – la Bucureşti problema aceasta, a Board of Peace, este văzută exclusiv din perspectiva participării preşedintelui Nicuşor Dan la Washington.
Matei Udrea: Avem doar trei state din UE care merg acolo, dintre care doar Ungaria şi Slovacia la nivel înalt. Mai sunt nişte state cu care nu ai vrea neapărat să-ţi vezi preşedintele la masă, de exemplu Belarus. Credeţi că ne poate dăuna relaţiilor cu partenerii europeni acest demers al Administraţiei Nicuşor Dan?
Radu Carp: Nu neapărat că poate să dăuneze, dar odată ce s-a luat decizia de a participa, odată ce acolo vor fi observatori cel puţin un comisar european şi un reprezentant al Italiei şi un reprezentant al ţării care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, respectiv Cipru, cred că ar trebui gândită o strategie de a discuta problemele legate de participarea acestor ţări şi instituţii într-un alt cadru. Dar nici asta nu am văzut! Adică eu m-aş fi aşteptat ca, imediat după anunţul participării, să fi debutat discuţii cu doamna comisar Suica (Dubravka Suica, din Croaţia, e comisar european pentru Mediterana – n. red.), care va reprezenta Uniunea Europeană la Washington, pentru a avea un punct de vedere comun. Suntem la mai mult de 48 de ore (interviul a fost realizat marţi, 17 februarie – n. red.) de la acest anunţ şi nu am văzut public, cel puţin, consultări în acest format care ar fi dat o altă dimensiune, o dimensiune mai europeană. Nu am văzut, de asemenea, consultări cu partea italiană. Şi cred că, într-un fel, s-a greşit! Pentru că toate aceste ţări despre care vorbim nu au confirmat încă participarea la cel mai înalt nivel. Italia a spus că se mai gândeşte, Cipru a spus că se mai gândeşte dacă va fi şeful executivului sau nu. Ori, noi am anunţat din primul moment că va participa domnul Nicuşor Dan. Cred că o anumită doză de ambiguitate ar fi trebuit să persiste. De ce? Pentru că nici cei care organizează întâlnirea, respectiv Administraţia Trump, nu au confirmat cum că ar dori să aibă întrevederi separate cu reprezentanţii acestor state. Deci, cred că acolo unde ar fi trebuit să ne menţinem într-o ambiguitate benefică am mers doar pe certitudini. Nu-mi dau seama de ce obiectivul a fost ca Nicuşor Dan să se afle la Washington şi nu esenţa problemei. Ori, din perspectiva mea, a aborda esenţa problemei dă răspuns la cealaltă problemă, respectiv relaţia română-americană şi nu invers! Dar, în fine, e evaluarea care a fost făcută şi vom vedea dacă va avea succes sau nu.
Matei Udrea: Făceaţi această remarcă mai devreme, că nu par să existe consultări cu partenerii europeni. Am descoperit că n-au existat nici consultări cu Guvernul şi cu partidele politice din Parlament. Cumva, a fost o decizie prin care, pur şi simplu, oamenii au fost puşi în faţa faptului împlinit. Până la urmă, dacă se merge pe linia asta, pe cine reprezintă Nicuşor Dan acolo?
Radu Carp: E o întrebare legitimă, pentru că statutul de observator înseamnă o interpretare care poate fi foarte creativă! Adică poţi să fii observatory şi să nu spui nimic sau poţi să fii observator şi să ai întâlniri cu toate delegaţiile participante şi să spui ceva foarte interesant pe care nimeni altcineva să nu-l spună. Deci, aici marja de acţiune este foarte mare! Şi s-ar putea ca tocmai faptul că există o marjă mare de acţiune să sperie. Pentru că, în general, în România, cei care sunt la conducere preferă lucruri foarte clare şi nu preferă situaţii de tipul acesta, în care efectiv trebuie să ai contribuţia proprie şi să ai contactele necesare. Aici este problema. Eu aşa o văd. Cred că preşedintele României ar trebui să explice cum ar dori să se pună în această postură de observator şi cu ce propuneri concrete merge la Washington! Pentru că, repet, observator înseamnă că poţi să stai la masă şi să fii prins într-o poză sau observator poate să fie şi acel stat, acea persoană care influenţează în mod efectiv desfăşurarea evenimentelor.
„Noi nu am avut nicio iniţiativă în ultimii ani. Niciuna! Ba, mai mult, am văzut că iniţiativele României sunt preluate de alţi actori, iar noi cu bucurie spunem că suntem de acord!“
Matei Udrea: Domnule profesor, au fost destule persoane care au remarcat că preşedintele a lipsit de la Adunarea ONU anul trecut. Zilele trecute a lipsit de la Forumul de la Davos, a lipsit de la Conferinţa de Securitate de la München, unde la fiecare dintre aceste trei întruniri au participat numeroşi lideri foarte importanţi ai lumii. În schimb, merge la acest Consiliu de Pace unde pare că nu va veni nimeni mai important în afară de Trump. Cum putem interpreta această absenţă a preşedintelui de la evenimente majore şi voluntarismul de a merge la această nouă iniţiativă care îi aparţine, de fapt, lui Trump?
Radu Carp: Eu observ că dacă excludem întâlnirile obligatorii, să spunem aşa, respectiv Consiliul European – unde România e reprezentată de preşedinte şi asta a şi fost decizia Curţii Constituţionale, deci e obligatoriu să mergi acolo – Nicuşor Dan nu prea a avut pe agendă întâlniri cu omologii săi într-un format bilateral! Sigur, a avut întâlniri cu doamna Maia Sandu, dar nu a fost la Kiev şi nu a avut până în momentul de faţă, în afară de Franţa, deplasări în care să se întâlnească cu omologii săi. Deplasarea din Marea Britanie a fost, să zic aşa, un semi-eşec, în sensul că nu s-a întâlnit cu premierul Starmer şi a avut o vizită strict protocolară la Palatul Buckingham. Alte deplasări nu prea au fost. Dacă ne uităm la omologii săi, vedem că zilnic, aproape, au loc întâlniri în diferite formate, în diferite locuri din Europa sau din lume. Vedem că există un nucleu dur de lideri care se întâlneşte oriunde, oricând şi petrece mai mult timp în avion decât pe pământ. Asta e realitatea! Aşa se lucrează în momentul de faţă. Aş vrea şi eu să văd acelaşi dinamism. Un preşedinte, şi mai ales în cazul României, unde există aceste funcţii de reprezentare, ar trebui să îşi petreacă cel puţin jumătate din timp în tipul acesta de întâlniri. Repet, excluzând întâlnirile de la nivelul Consiliului European. Mie mi s-a părut foarte interesant acel moment în care a avut loc vizita din Finlanda (Nicuşor Dan a participat la Summitul statelor UE de pe Flancul de Est în perioada 15-16 decembrie 2025, întrunirea ţinându-se la Helsinki – n. red.). Preşedintele Finlandei şi ministrul de Externe erau plecaţi din ţară, aveau întâlniri în alte două locaţii din Europa şi delegaţiile respective au fost primite de prim-ministru. Deci, Finlanda e atât de dinamică încât nu face faţă la întâlnirile la cel mai înalt nivel, respectiv cu preşedinţi ai ţărilor europene. Aşa ar trebui să arătăm şi noi, pentru că, dacă ne uităm la poziţionare geografică, noi ar trebui să fim la fel de activi ca şi Finlanda, ca şi Polonia. Am văzut, de exemplu, că la München premierul Tusk (al Poloniei – n. red.) s-a întâlnit cu liderul opoziţiei maghiare. Nu există, până în momentul de faţă, un personaj la nivel de prim-ministru sau ministru de Externe sau preşedinte (din România – n. red.) care să fi avut contacte cu domnul Peter Magyar. Esenţial, pentru că urmează alegeri în Ungaria şi, indiferent de rezultat, polarizarea va continua. Sunt câteva absenţe care încep să să pună întrebări. Am văzut că doamna Ţoiu, domnul Miruţă au fost foarte activi la München. Mai puţin la Davos, dar la München au fost activi. Dar, în momentul în care nu ai tipul ăsta de întâlniri personale şi relaţionări personale cu liderii, discuţiile la nivel tehnic stagnează, cumva.
Matei Udrea: Oare cum putem explica lucrul ăsta? Este vorba de o apatie sau e vorba de pierderea interesului din partea României, după venirea lui Nicuşor Dan, în cultivarea relaţiilor cu partenerii europeni? Vedem că efortul de a merge la Washington pentru Consiliul de Pace există. În schimb, la întâlnirile care sunt, aşa cum aţi observat şi dumneavoastră, foarte dese între liderii europeni, acolo nu nu participăm. Folosea cineva această expresie, că România pare că s-a auto-extras din povestea asta.
Radu Carp: Aşa pare, pentru că vedem că noi nu am avut nicio iniţiativă în ultimii ani. Niciuna! Ultima iniţiativă a fost acest triunghi Moldova-Ucraina-România, dar care vedem că, în momente critice, nu funcţionează la capacitatea maximă. De atunci nu am văzut nicio altă iniţiativă. Ba, mai mult, am văzut că iniţiativele României sunt preluate de alţi actori, iar noi cu bucurie spunem că suntem de acord! De exemplu, această iniţiativă B9, de aliniere pe flancul estic a statelor membre NATO, a fost preluată, efectiv, de Polonia şi de Finlanda, iar România participă în continuare la aceste întâlniri cu bucurie că este invitată! Repet, într-un format pe care noi l-am inventat, noi l-am creat în 2015. Deci, mai mult decât atât, să ţi se preia una dintre şi aşa puţinele iniţiative bune pe care le-ai avut şi să spui cu bucurie „da, foarte bine, să preia alţii“… Mi se pare că, totuşi, ceva nu funcţionează. Mai este un aspect: momentul în care ne-am manifestat interesul, din nou, pentru Marea Neagră, discuţiile acestea în formatul trilateral cu ţările riverane, Bulgaria şi Turcia, stagnează. Nu am văzut o întâlnire a preşedintei României cu preşedintele Bulgariei, de exemplu. Sigur, acolo situaţia e mai complicată, dar totuşi există un preşedinte interimar care a intrat în funcţie recent, o doamnă. De asemenea, cu partea turcă nu am văzut contactele acestea la cel mai înalt nivel într-un moment critic, într-un moment în care Uniunea Europeană şi-a definit propria strategie, într-un moment în care Statele Unite şi-au definit propria strategie, dar lasă statele riverane la Marea Neagră să coopereze mai mult. Ori, repet, nu ştiu nici măcar să existe pe agendă o întâlnire cu doamna care a preluat preşedinţia Bulgariei, iar despre o vizită în Turcia se discută de foarte multă vreme, dar nu s-a materializat. Aici suntem, din păcate! Repet, cred că este esenţial ca preşedintele Nicuşor Dan să revitalizeze relaţia cu Ucraina printr-o vizită la Kiev. Este esenţial ca preşedintele Nicuşor Dan, în calitate de reprezentant al statului român, să reia această iniţiativă a statelor de la Marea Neagră şi cred că este esenţial ca România să aibă discuţii mult mai aprofundate, pe mai multe paliere, cu Polonia! Iarăşi, Nicuşor Dan a fost la Varşovia în timpul campaniei electorale, dar de atunci o întâlnire la nivel bilateral Nawrocki-Dan nu ştiu, deocamdată, să fie pe agendă.
„Uniunea Europeană este într-un moment critic. De ce: pentru că trebuie să investească în foarte multe domenii. Trebuie să menţină modelul social pe care l-a instalat, pentru că altfel ar exista revolte uriaşe şi totul s-ar bloca“
Matei Udrea: Domnule profesor, insist totuşi şi vă întreb dacă, după părerea dumneavoastră, e vorba de o inerţie sau pur şi simplu asistăm la repoziţionarea politicii externe româneşti? Noua administraţie nu mai este, pur şi simplu, interesată de aceste relaţii cu Ucraina, cu Polonia, cu partenerii europeni? Adică să fie de fapt, un semnal că noi nu mai suntem în filmul ăsta, cum se spune? Că noua administraţie de la Bucureşti are alte preferinţe?
Radu Carp: Nu, nu! Cred că, pur şi simplu, nu ne putem adapta ritmului foarte alert în care se desfăşoară toate aceste evenimente. Şi, dacă nu ne putem adapta, preferăm să aşteptăm. Numai că, într-o lume atât de dinamică, nu există state care să aştepte. Există state care se implică activ tocmai pentru a înţelege ce se întâmplă în jur. Eu fac o comparaţie foarte simplă cu Cipru. Uitaţi-vă la o ţară foarte mică, o ţară divizată, dar care este extrem de activă! Şi acum, mai nou, şi în Orientul Mijlociu, şi în preşedinţia Uniunii Europene. Deci, dacă eşti cu adevărat interesat de a fi un actor în politica externă, până la urmă chiar şi lipsit de toate resursele, reuşeşti. Dar dacă nu eşti interesat, aşa cum părem noi în acest moment, te autoizolezi. Sigur, locul de pe hartă al României nu-l ia nimeni. Deocamdată! Dar riscul este ca, în memoria colectivă a liderilor europeni, România să dispară. Şi cred că a şi dispărut, într-un fel. Pentru că uitaţi-vă la gesturi simple, la felul în care au loc aceste reuniuni la nivelul liderilor. România nu participă potrivit locului pe care îl are! Deci, nu spun că va trebui să aibă întâlniri cu Donald Trump în fiecare zi. Dar România nu este la masa! Am văzut secvenţe la München: liderii se cunosc între ei, mănâncă împreună, discută împreună, râd împreună, îşi petrec vacanţele împreună. Ori, lucrul ăsta nu se întâmplă în România! Aici e marea problemă, pentru că nu e doar o problemă politică, e şi o problemă de adaptare mentală. Dacă nu ai aceleaşi lecturi cu ceilalţi lideri, dacă nu ai aceleaşi preocupări, te auto-excluzi automat! Ori, lucrul ăsta se înţelege mai greu la Bucureşti. Nu e ceva nou, dar perpetăm această situaţie. Adică separăm politica externă de tot mediul înconjurător. Uitaţi-vă la preşedintele Finlandei, domnul Stubb, care nu ezită să spună între două călătorii între Washington şi Bruxelles ce cărţi a mai citit, de exemplu. Un lucru firesc şi care te pune automat în contact cu alţi lideri care s-ar putea să aibă aceleaşi lecturi.
Matei Udrea: Cum consideraţi că va evolua Uniunea Europeană în următorii câţiva ani şi ce are de gând să facă România în privinţa asta?
Radu Carp: Uniunea Europeană este într-un moment critic. De ce: pentru că trebuie să investească în foarte multe domenii. Trebuie să menţină modelul social pe care l-a instalat, pentru că altfel ar exista revolte uriaşe şi totul s-ar bloca. Deci, nu poate să reducă cheltuielile, să spunem, pentru agricultură şi nu poate să someze statele membre să cheltuie mai puţin pe domeniul social. Pe de altă parte, trebuie să investească enorm pentru a fi o economie competitivă pe plan global. Şi asta înseamnă transfer în tehnologie, asta înseamnă bani care să fie alocaţi pentru stimularea acestor Unicorni, aceste mega-start-up-uri care pot să apară. Şi mai mult, Uniunea Europeană trebuie să investească în momentul de faţă într-un domeniu care a fost ignorat: transferul de tehnologie din partea Chinei sau a Statelor Unite. Vedeţi, iarăşi, e un subiect… Nicuşor Dan a participat la Consiliul European informal care a avut loc în Belgia, lângă Bruxelles, dedicat competitivităţii. Ei, acolo s-a discutat exact problema aceasta. Dar n-a fost explicată în România! Cum anume putem face transferul de tehnologie? Adică în ce fel îi putem obliga pe cei care investesc în Europa să ofere şi tehnologia. S-a început timid. Aţi văzut, o firmă din Olanda a încercat să oblige un producător din China să ofere şi brevetul. Nu s-a reuşit, dar asta este problema cheie! Şi aici nu sunt soluţii, pentru că în Statele Unite nu doresc să facă transfer de tehnologie, China cu atât mai puţin. Şi va fi foarte, foarte greu pentru Europa să primească tipul acesta de investiţii, în care transferul de tehnologie nu se produce. Dar, vedeţi, ăsta iarăşi este un aspect care nu se discută absolut deloc în România! Iarăşi, eu am pus în spaţiul public o întrebare foarte simplă. Sigur, nu spun să fie public contractul cu Rheinmetall, dar întrebarea este: cum arată viziunea României referitoare la transferul de tehnologie? Adică vrem să avem doar tehnologia altora pe care s-o executăm sau vrem să o posedăm noi, pentru a o dezvolta în continuare? Ăsta e aspectul cheie astăzi în relaţiile internaţionale din punct de vedere economic. Uitaţi-vă la India! India a spus foarte clar: „Da, acceptăm achiziţii militare din partea Franţei, din partea StatelorUnite, dar cu o condiţie, să ni se ofere transferul tehnologic!“. Ori, asta este preocuparea fundamentală în Europa: cum să menţii acest model în care se investesc miliarde de euro şi, în acelaşi timp, să investeşti alte sume uriaşe care să facă în aşa fel încât Uniunea Europeană să fie competitivă pe pieţele terţe. Deocamdată nu suntem competitivi, ca europeni. Şi mai este un aspect care iarăşi nu se discută: costul enorm al energiei! Din păcate, Uniunea Europeană a reuşit recent să obţină această independenţă energetică faţă de Rusia, dar cu un cost enorm, costul uriaş al energiei. Şi asta iarăşi este o problemă care văd că nu se discută în România. România nu mai este competitivă pentru că produce foarte scump! La noi, energia se duce foarte mult în costuri de producţie. Aici este problema fundamentală şi cred că ar trebui să existe o soluţie la nivel european, iar România să contribuie la această soluţie. Pentru că, vedeţi, România degeaba spune că va exploata gaz la Marea Neagră. Trebuie pus totul într-o ecuaţie mai amplă şi spus: „Această nouă exploatare poate duce la reducerea costului de producţie per ansamblu a produselor fabricate în Europa“. Ăsta ar trebui să fie mesajul de la Bucureşti. Nu ştiu, eu nu am văzut un asemenea mesaj! Un mesaj logic şi care te pune pe hartă. În momentul în care spui doar „Vom produce mai mult gaz“, nimeni nu este interesat. Sau aproape nimeni. Dar în momentul în care spui „Producem mai mult gaz pentru ca produsele europene să fie competitive cu produsele Mercosur”, de exemplu, atunci începi să devii interesant şi pentru partenerii europeni.
Matei Udrea: Foarte interesant. Vă mulţumesc mult, domnule profesor, pentru amabilitate!
Radu Carp: O zi bună!
