Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost condamnat la închisoare pe viaţă, joi, în procesul principal cu privire la legea marţială pe care a decretat-o în decembrie 2024, într-o lovitură în forţă bruscă, dar scurtă, relatează AFP.
Judecătorii de la tribunalul central al distructului Seul aveau de ales între pedeapsa cu moartea, cerută de către parchet, şi închisoarea pe viaţă, singura alternativă prevăzută de lege pentru pedepsirea insurecţiei, o infracţune penală.
Nicio execuţie nu a mai avut loc în Coreea de Sud din 1997, însă zeci de condamnaţi aştepată pe culoarul morţii.
În seara de 3 decembrie 2024, fostul preşedinte conservator a invocat ameninţarea unor ”forţe ostile statului” şi a declarat legea marţială pe neaşteptate la televizor, în timp ce armata se desfăşura pentru a încercui Parlamentul şi a-l reduce la tăcere.
Suspendarea regimului civil a durat doar şase ore.
În timpul nopţii, unii deputaţi au reuşit să se fofileze în Parlament sărind gardul, suficienţi cât să contracareze planurile lui Yoon Suk Yeol.
Această tentativă a reaprins amintirea dureroasă a dictaturilor într-o societate care s-a obişnuit cu stabilitatea democratică, a zguduit pieţele, a siderat străinătatea şi a provocat o profundă criză politică internă.
Yoon Suk Yeol a fost, pe rând, suspendat din funcţie de Parlament, a fost arestat, după o a doua încercare a autorităţilor, a fost suspendat în aprilie, iar apoi rivalul său, Lee Jae Myung, a fost ales în iunie în alegeri prezidenţiale anticipate.


