Statele europene, împărţite cu privire la participarea UE la reuniunea inaugurală a ”Consiliului Păcii” lui Trump. Franţa, Spania, Belgia şi Irlanda o consideră ilegală în baza tratatelor UE, Ungaria şi Bulgaria, la masa ”Consiliului”

Statele europene sunt împărţite cu privire la participarea unei reprezentante a Uniunii Europene (UE) la reuniunea inaugurată la ”Consiliului Păcii” al lui Donald Trump joi, criticată aprig de către Franţa, relatează AFP.

Vicepreşedinta Comisiei Europene Dubravka Suica, comisarul european însărcinat cu Democraţia şi Demografia, urmează să participe joi la această reuniune, fără ca UE să adere la ”Consiliul Păcii” al lui Trump.

Comisia anunţă că vrea să-şi prezinte poziţia cu privire la ”partea specifică consacrată (Războiului din Fâşia) Gaza”.

Această participare a fost criticată dur de către unele state membre ale UE ca Franţa, care a condus o frondă, miercuri, la o reuniune a ambasadorilor, potrivit unor diplomaţii europeni.

Franţa – susţinută de Spania, Belgia şi Irlanda – a subliniat că CE nu a primit niciun mandat de la statele membre UE să participe la această reuniune.

Ea o consideră ilegală în baza tratatelor UE.

UNGARIA ŞI BULGARIA, LA MASA CONSILIULUI

Franţa şi-a exprimat îngrijorarea faţă de faptul că acest ”Consiliu al Păcii” poate face concurenţă ONU şi slăbi astfel  regulile dreptului internaţional.

Invers, două state membre au hotărât să facă parte din această instanţă – Ungaria lui Viktor Orban, un aliat revendicat al lui Donald Trump, şi Bulgaria.

Alte state membre UE trimit reprezentanţi la această reuniune inaugurală, de exemplu Italia îl trimite pe ministrul de Externe Antonio Tajani.

”Consiliul Păcii” al lui Donald Trump a fost imaginat pentru a pune capăt Războiului din Fâşia Gaza, însă Charta sa îi atribuie un obiectiv mult mai larg, de rezolvare a conflictelor armate în lume.

Membrii permanenţi ai ”Consiliului Păcii” urmwază să plătească un miliard de dolarri pentru a adera la acesta, ceea ce provoacă critici potrivit cărora consiliul poate deveni o versiune ”plătită” a Consiliului de Securitate al ONU.

Comisia Europeană a subliniat, la anunţarea participării lui Suica, că UE nu este membră a ”Consiliului Păcii” şi şi-a exprimat rezerva faţă de ”guvernanţa” acestui organism şi ”compatibilitatea cu Charta ONU”.

47 DE ŢĂRI, LA WASHINGTON, LA INSTITUTUL DONALD J. TRUMP PENTRU PACE

Această primă reuniune a ”Consiliului Păcii” are loc la Washington.

În total, 47 de ţări – dintre care doar unele sunt membre propriu-zise ale ”Consiliului” – şi UE ca ”observator” urmează să discute despre reconstrucţia şi stabilizarea Fâşiei Gaza, prima misiune a acestui organism aflat în întregime la mâna lui Donald Trump.

Întâlnirea are loc la Institutul ”Donald J. Trump pentru Pace”, redenumit recent în onoarea miliardarului republican, începând de la ora locală 9.00 (16.00, ora României).

Donald Trump, secretarul de Stat Marco Rubio şi fostul premier Tony Blair urmează să ia cuvântul.

Porivit Casei Albe vor fi anunţate angajamente financiare în sumă de cinci miliarde de dolari destinate Fâşiei Gaza şi trimiterea a ”mii” de militari într-o Forţă de Stabilizare.

Înşelăciune cu închirieri fictive de apartamente, sub preţul pieţei/ Percheziţii în Capitală şi Teleorman/ Victimele primeau contracte fictive şi li se cereau date pentru deschiderea de portofele virtuale şi conturi de criptomonede – VIDEO

JO de iarnă: O celebră jurnalistă australiană îşi cere scuze după ce a apărut la televizor în stare de ebrietate: Sunt puţin jenată – VIDEO