Guvernul a adoptat o OUG care vizează creşterea nivelului de protecţie pentru salariaţi când angajatorii intră în insolvenţă sau în procedura concordatului preventiv/ Sprijin pentru peste 5.000 de angajaţi de la Damen Mangalia, Liberty Galaţi şi Romaero

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care vizează creşterea nivelului de protecţie pentru salariaţi în cazuri în care angajatorii intră în insolvenţă sau în procedura concordatului preventiv. ”Prin această ordonanţă, întărim protecţia salariaţilor şi le oferim siguranţa că statul este de partea lor, inclusiv atunci când companiile trec prin dificultăţi. Vorbim despre mii de oameni, peste 5.000 de angajaţi de la companii precum Damen Mangalia, Liberty Galaţi sau Romaero Bucureşti”, afirmă ministrul Muncii, Florin Manole.

”Guvernul a adoptat, la iniţiativa Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale. Modificarea legislativă vizează sporirea nivelului de protecţie de care beneficiază salariaţii în situaţia în care angajatorii intră în insolvenţă sau în procedura concordatului preventiv”, arată Ministerul Muncii, joi, într-un comunicat.

Prin acest act normativ, se extinde aplicarea Legii nr. 200/2006 şi la angajatorii faţă de care s-a deschis procedura de concordat preventiv şi instituie plafoane majorate creanţelor salariale garantate pentru operatorii economici de interes strategic, respectiv: până la 12 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat, în cazul insolvenţei; până la 6 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat, în cazul concordatului preventiv.

Potrivit sursei citate, în forma actuală, legea reglementează plata creanţelor salariale din Fondul de garantare pe o durată maximă de 5 luni şi în limita a 5 salarii medii brute pe salariat, exclusiv în cazul insolvenţei şi fără diferenţiere în funcţie de rolul economic sau strategic al angajatorului. Această prevedere se menţine. Noul act normativ prevede definirea noţiunii de operator economic de interes strategic ca fiind operartorul a cărui activitate este esenţială pentru apărarea naţională, securitatea economică, energetică, alimentară sau socială a statului, ori pentru funcţionarea infrastructurilor critice şi a capacităţilor industriale de apărare ale statului. Prin hotărâre a Guvernului se va stabili lista acestor operatori, precum şi criteriile sectoriale obiective propuse de ministerul de resort.

“Pentru mine, este esenţial ca oamenii să ştie că munca lor este protejată, chiar şi în momentele cele mai dificile pentru angajator. Nimeni nu trebuie să rămână fără veniturile pe care le-a câştigat prin muncă cinstită. Prin această ordonanţă, întărim protecţia salariaţilor şi le oferim siguranţa că statul este de partea lor, inclusiv atunci când companiile trec prin dificultăţi. Vorbim despre mii de oameni, peste 5.000 de angajaţi de la companii precum Damen Mangalia, Liberty Galaţi sau Romaero Bucureşti, pentru care acest sprijin poate face diferenţa între incertitudine şi siguranţă. Este o măsură de responsabilitate şi de respect faţă de cei care muncesc şi faţă de comunităţile care depind de aceste locuri de muncă”, a declarat ministrul Muncii, Petre-Florin Manole.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Executiv clarifică şi mecanismul fiscal aplicabil sumelor plătite din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale: acestea se achită în cuantum net, iar agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă din subordinea ANOFM virează direct impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de salariaţi.

Pentru cererile aflate în curs de soluţionare sunt prevăzute dispoziţii tranzitorii.

Ministerul Muncii arată că aceste măsuri vor contribui la prevenirea conflictelor de muncă, la reducerea riscului de excluziune socială şi la menţinerea coeziunii comunităţilor locale dependente de operatorii economici cu rol strategic.

Diana Buzoianu: În 6 luni de zile am reuşit să adoptăm planuri de management pentru 30% din siturile de importanţă comunitară / Am deblocat o procedură care ar fi dus inclusiv la blocarea a miliarde de euro în investiţii

Adrian Nica, preşedinte ANAF, vrea modificarea cazierului fiscal pentru a interzice înfiinţarea de noi firme persoanelor cu multe insolvenţe: ”Tu nu mai poţi să-ţi faci firmă, spunem legal şi frumos!”