Premierul Ilie Bolojan a afirmat, joi, la întâlnirea cu reprezentanţii sindicaliştilor din energie, în contextul protestelor minerilor şi energeticienilor din Piaţa Victoriei, că solicitările de derogare de la prevederile aprobate anul trecut pentru toate companiile de stat pot fi acceptate numai în cazul celor care iau măsuri de creştere a eficienţei şi de reducere a ajutoarelor de stat cerute ministerelor tutelare. Bolojan a precizat că un Memorandum care să clarifice toate aspectele va fi discutat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a discutat joi, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a sindicatelor din domeniul energiei despre problemele semnalate de angajaţi şi soluţiile pentru rezolvarea acestora, informează Guvernul într-un comunicat de presă.
„Premierul a arătat că solicitările de derogare de la prevederile aprobate anul trecut pentru toate companiile de stat pot fi acceptate numai în cazul celor care adoptă măsuri pentru creşterea eficienţei şi reducerea ajutoarelor de stat cerute ministerelor tutelare. Un Memorandum care să clarifice toate aspectele urmează să fie discutat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare”, se arată în comunicatul citat.
Potrivit aceleiaşi surse, la întâlnire au participat, alături de prim-ministru, din partea Guvernului, vicepremierul Marian Neacşu, şi ministrul Energiei, Bogdan Ivan, precum şi preşedintele directoratului la Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., Dan Plaveti.
Din partea sindicatelor, la întrevedere au fost prezenţi preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, vicepreşedinţii Federaţiei Naţionale Mine Energie Cristian Rădaru şi Ionescu Gelă, precum şi preşedintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mândrescu, mai informează Guvernul.
Minerii şi energeticienii protestează joi, între orele 13.00 şi 17.00, în faţa sediului Guvernului, nemulţumiţi, printre altele, de neacordarea voucherelor de vacanţă şi a tichetelor de masă pentru salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase şi vătămătoare şi de lipsa protecţiei sociale pentru aproximativ 2.000 de salariaţi cu contracte individuale de muncă pe perioadă determinată din cadrul Complexului Energetic Oltenia.
Sindicaliştii mai cer modificarea legislaţiei privind măsurile de protecţie socială pentru personalul afectat de procesul de decarbonare şi stabilirea unei perioade de acordare a venitului de completare de până la 48 de luni pentru salariaţii disponibilizaţi, revenirea la condiţiile de pensionare existente anterior datei de 1 septembrie 2024, formalizarea urgentă a situaţiei minelor care nu pot fi închise din punct de vedere tehnic la termenele stabilite, eliminarea dezechilibrului grav dintre energia în bandă şi energia sporadică, astfel încât scoaterea din exploatare a capacităţilor pe bază de cărbune să se realizeze doar după punerea în funcţiune a noilor capacităţi pe gaz şi nucleare; şi stoparea concurenţei inechitabile care afectează companii strategice din sectorul energetic.


