Bărbatul de 33 de ani care l-a agresat, în Sectorul 1 al Capitalei, pe fratele tânărului care a murit anul trecut după ce s-a drogat în garajul lui Tudor Duma a fost reţinut pentru 24 de ore.
Poliţia Capitalei anunţă, vineri dimineaţă, reţinerea bărbatului de 33 de ani care l-a agresat, în Sectorul 1 al Capitalei, pe fratele tânărului care a murit anul trecut după ce s-a drogat în garajul lui Tudor Duma.
”Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, a transmis sursa citată.
Bărbatul este cetăţean american, iar incidentul a fost transmis în direct pe reţelele de socializare.


