Ciucu, după anunţul STB privind măsurile de redresare: Le voi analiza temeinic. Dacă nu sunt suficiente, voi veni cu propuneri suplimentare. E bine că au inclus reducerea directorilor cu 50%. Cred că e loc de mai mult/ Remarca primarului

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că va analiza „temeinic” planul de măsuri în 12 paşi, propus de Societatea de Transport Bucureşti (STB) pentru redresarea companiei şi aprobat de consiliul de Administraţie, adăugând că, dacă nu sunt „suficiente”, va veni cu „propuneri suplimentare”. „E bine măcar că au inclus şi «reducerea funcţiilor de conducere cu minimum 30 % şi a directorilor cu 50%». Cred că este loc de mai mult”, menţionează edilul. Acesta spune că este nevoie de restructuări şi reorganizare şi la ADITPBI, care asigură transportul de suprafaţă din Bucureşti şi Ilfov. Ciucu le cere mamangerilor să „să dea drumul la discuţii cu sindicatele”. „Este bine că şoferii, vatmanii şi muncitorii nu vor fi afectaţi, iar disponibilizările vor fi făcute doar la nivelul angajaţilor suport, cei TESA, din birouri”, remarcă Ciucu.

„În urma faptului că am atras atenţia cu privire la situaţia financiară dezastruoasă a STB, managementul companiei de transport public vine cu un set de măsuri care să ducă pe parcursul acestui an la diminuarea pierderilor financiare. Acestea au fost votate în Consiliul de Administraţie al STB. Le voi analiza temeinic”, afirmă primarul general Ciprian Ciucu, pe pagina sa Facebook.

Edilul spune că, „la o primă lectură”, acestea „par doar nişte primi paşi” făcuţi „în direcţia corectă”. 

„Dacă sunt suficienţi sau nu, îmi voi da seama după ce voi analiza impactul financiar cumulat. E bine măcar că au inclus şi «reducerea funcţiilor de conducere cu minimum 30 % şi a directorilor cu 50%». Cred că este loc de mai mult”, afirmă Ciucu.

Edilul adaugă că, „oricum”, măsurile STB „nu sunt suficiente” fără ca ADITPBI (entitatea căreia Consiliul General i-a dat dreptul de a decide totul în ceea ce priveşte transportul public local de suprafaţă din Bucureşti şi Ilfov) să vină, la rândul ei, cu măsuri de optimizare a costurilor. 

„De exemplu, transportul care deserveşte inclusiv localităţi din judeţul Ilfov, costă Primăria Municipiului Bucureşti cca. 230 de milioane de lei pe an! Acestă entitate, a fost înfiinţată iniţial cu 60 de angajaţi şi a ajuns la cca. 200. Inclusiv aici este nevoie de reorganizare şi restructurări. Voi lua în calcul măsurile propuse de către conducerea STB, pe cele pe care încă le aştept de la ADITPBI şi, dacă nu sunt suficiente, voi veni şi eu cu propuneri suplimentare”, atenţionează Ciucu.

În acelaşi timp, primarul cere conducerii STB să facă public documentul care a fost votat ieri în Consiliul de Administraţie al STB şi „să dea drumul la discuţii” cu sindicatele. 

„Transparenţa este esenţială pentru succesul întregului demers. Este bine că soferii, vatmanii şi muncitorii nu vor fi afectaţi, iar disponibilizările vor fi făcute doar la nivelul angajaţilor suport, cei TESA, din birouri”, încheie Ciprian Ciucu.

Managerii Societăţii de Transport Public Bucureşti propun un plan de măsuri în 12 paşi, pentru redresarea financiară a companiei, în condiţiile în care datoriile se ridică la 1,6 miliarde de lei. Astfel, unele măsuri vizează reducerea cu minimum 30% a funcţiilor de conducere şi la jumătate a numărului de directori, reducerea temporară a săptămânii de lucru la patru zile pentru personalul de conducere şi TESA, fără afectarea transportului, stoparea angajărilor şi sistarea promovărilor, plecări voluntare şi reorganizare, actualizarea tarifelor şi reanalizarea politicii de gratuităţi şi eşalonarea datoriilor.

Comisia Europeană ar fi trebuit să nu asiste niciodată la reuniunea ”Consiliului Păcii” al lui Trump, protestează Parisul

UPDATE – Managerii STB propun un plan de măsuri pentru redresarea societăţii/ Printre acestea, reducerea la jumătate a numărului de directori, stoparea angajărilor şi promovărilor, actualizarea tarifelor/ Datorii de 1,6 miliarde de lei /Reacţia primarului