Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că rata de vaccinare a scăzut semnificativ în ultimii ani, pentru că dezinformarea medicală este la cote alarmante, el precizând că rata de vaccinare scăzută a adus la creşterea mortalităţii copiilor cu rujeolă.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a fost întrebat de ce din totalul numărului de cazuri de rujeolă din Europa, cam 85% sunt în România, deşi avem o rată de vaccinare de aproape 50%.
”Sunt un număr real, evident, se întâmplă pentru că rata de vaccinare a scăzut semnificativ în ultimii ani, pentru că dezinformarea medicală este la cote alarmante pe reţelele de socializare şi nu doar pe reţelele de socializare, acesta fiind motivul pentru care Ministerul Sănătăţii a demarat acea campanie de informare în care încercăm să combatem de fapt dezinformarea medicală şi să încurajăm oamenii să înţeleagă că aceste vaccinuri sunt vechi şi se utilizează de peste 30-40 de ani unele din ele, că sunt testate şi că nu reprezintă riscuri aşa cum sunt prezentate de fapt în spaţiul public”, a afirmat ministrul.
Potrivit lui Rogobete, ”rata de vaccinare scăzută a adus la creşterea mortalităţii copiilor cu rujeolă”.
”Nu am acum un număr, dar este scăzută, nu se simte încă un trend ascendent, din păcate”, a mai spus el.
Ministrul Sănătăţii a precizat că medicii de familie au tot suportul şi l-au avut dintotdeauna.
”Am spus de foarte multe ori că medicina de familia reprezintă baza sistemului de sănătate şi că acolo, de fapt, trebuie să înceapă informarea corectă a oamenilor, pentru că ei sunt cei care intră în contact cel mai des şi cel mai aproape cu pacienţii şi acolo se poate face o informare corectă. Suplimentar, sigur că venim şi noi cu toate măsurile de informare şi de combaterea dezinformării. Nu cred că lipsa suportului în medicina de familie a dus la scăderea ratei de vaccinare”, a explicat ministrul.


