Vâlcea: Cinci răniţi într-un accident produs în localitatea Bujoreni, unde un autoturism s-a ciocnit de un TIR

Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident rutier produs în localitatea Bujoreni din judeţul Vâlcea, unde un autoturism s-a ciocnit de un TIR. O femeie a fost scoasă de către echipajele de descarcerare dintre fiarele maşinii strivite.

Accidentul  a avut loc sâmbătă, în localitatea Bujoreni din judeţul Vâlcea, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un autotren. 

 
Şase persoane se aflau în cele două autovehicule, iar în urma impactului cinci au fost rănite. Trei dintre victime sunt minore.

O femeie a fost scoasă din autoturism de către echipajele de descarcerare, aceasta şi ceilalţi patru răniţi fiind preluaţi de ambulanţe şi duşi la spital.
La locul evenimentului au acţionat pompierii din cadrul Detaşamentului Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD fiind de asemenea trimise şi două ambulanţe de la Servciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea.

Kelemen: Nu Statele Unite au nevoie de România, România are nevoie, din punct de vedere al securităţii, de Statele Unite. Nicuşor Dan a procedat corect

Timiş: Şapte bărbaţi, anchetaţi pentru viol, agresiune sexuală, tentativă de viol a şi racolarea minorilor în scopuri sexuale. Victime sunt adolescente de 14 ani