Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie cu Ikast şi se califică direct în sferturile Ligii Campionilor

Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Ikast, scor 33-24 (15-7), şi încheie pe locul 2 în grupa B din Liga Campionilor, astfel că se califică direct în sferturile de finală, alături de liderul Brest Bretagne Handball. La meci a asistat şi Cristina Neagu, fostul căpitan al campioanei României.

Meciurile din ultima etapă s-au jucat la aceeaşi oră, iar rezultatele sunt: Odense – FTC Budapesta 28-30, Sola HK – HC Podravka 33-24 şi Krim – Brest 25-37.

La finalul partidelor din grupa B, clasament este următorul: 1. Brest 22, 2. CSM Bucureşti 20, 3. FTC Budapesta 20, 4. Odense 19, 5. Ikast 16, 6. HC Podravka 7, 7. Krim 5, 8. Sola HK 3.

Primele două clasate, Brest şi CSM, se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 joacă în optimi, cu formaţiile de pe aceleaşi poziţii în grupa A.

Rezultatele obţinute de campioana României în grupa B: 27-28 şi 33-24 cu Ikast Handbold, 31-28 şi 35-30 cu FTC Budapesta, 31-34 şi 40-34 cu Brest Bretagne Handball, 34-24 şi 33-28 cu Podravka, 27-31 şi 26-20 cu Krim Ljubljana, 30-36 şi 33-24 cu Odense, 38-30 şi 34-31 cu Sola HK.

În grupa A a Ligii Campionilor joacă şi Gloria Bistriţa.

 

Dosarul pregătirii asasinatelor în Ucraina: Cinci persoane, reţinute în R. Moldova. Patru au fost plasate în arest preventiv

Ministrul Sănătăţii, despre fenomenul medicilor care în timpul programului la stat profesează la privat: Încerc să pun o oarecare presiune pe sistem, e evident că nu funcţionează doar cu vorba bună. Voi declanşa un control naţional destul de extins