O sportivă din Benin, căutată în Franţa. Ea şi-a lăsat copilul la grădiniţă şi nu s-a mai întors după el

Poliţia a lansat, marţi, un apel la martori în urma dispariţiei atletei benineze Odile Ahouanwanou, specialistă în heptatlon, care nu a mai fost văzută din 10 septembrie în apropiere de Rouen, relatează lefigaro.fr.

„Odile a dispărut din 10 septembrie din Sotteville-Lès-Rouen. Dimineaţa şi-a lăsat copilul la grădiniţă şi nu s-a mai întors să îl ia”, a declarat poliţia din Seine-Maritime pe X, adăugând că ultimul domiciliu al acesteia a fost Neufchâtel-en-Bray (Seine-Maritime) şi că se deplasează cu un Volkswagen Polo.

Atleta în vârstă de 33 de ani, măsurând 1,78 m, membră a echipei Stade Sottevillais, este specialistă în heptatlon şi a terminat pe locul 8 la această disciplină la Campionatele Mondiale de Atletism 2019 din Qatar.

Ea a participat la Jocurile Olimpice de la Londra şi Tokyo şi deţine recordul Beninului în această specialitate a probelor combinate cu 6 210 puncte.

 

Primăria Arad reclamă o tentativă de fraudă, după ce pe Facebook a apărut o pagină care oferă carduri de transport public, valabile 6 luni, la preţul de 12 lei / Cetăţenii sunt avertizaţi să nu ofere informaţii personale sau financiare

CCR amână sesizarea referitoare la transmiterea de terenuri Universităţii ”Regele Mihai I” din Timişoara