Arestări şi control judiciar pentru nouă persoane acuzate că au înlesnit unor tinere să se prostitueze în saloane de masaj erotic, aparent legale / Aproximativ 175.000 de euro, găsiţi la percheziţii

Cinci persoane au fost plasate sub control judiciar, două au fost arestate preventiv şi alte două se află în arest la domiciliu, fiind acuzate de proxenetism în formă continuată. Potrivit procurorilor, cei nouă presupuşi proxeneţi ar fi înlesnit pentru aproximativ 50 de tinere să se prostitueze în saloane de masaj erotic din Sectorul 5 al Capitalei, sub o aparentă legalitate. La percheziţii au fost găsite sume de bani în valoare de 175.000 euro, asupra cărora vor fi dispuse măsuri asigurătorii.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a informat, luni, că la data de 21 februarie, procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de nouă inculpaţi, pentru proxenetism în formă continuată. Faţă de cinci dintre aceştia, în cursul zilei de duminică, procurorul a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, iar în cazul a doi dintre inculpaţi a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă a doi inculpaţi şi propunere de plasare în arest la domiciliu în cazul altor doi, pe o durată de 30 de zile, propuneri admise de către instanţă.

Potrivit procurorilor, în perioada 9 aprilie 2025 – 17 februarie 2026, inculpaţii au înlesnit practicarea prostituţiei de către aproximativ 50 de persoane vătămate în două locaţii din sectorul 5 al Capitalei, obţinând foloase patrimoniale de pe urma acestor activităţi, prestarea de servicii sexuale fiind ascunsă sub umbrela legală a unor simple activităţi de masaj erotic, ca angajate ale unor societăţi comerciale deţinute de unul dintre inculpaţi.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 menţionează că în urma percheziţiilor făcute au fost ridicate sume de bani în cuantum aproximativ de 175.000 euro, asupra cărora se vor lua măsuri asigurătorii. 

Cercetările sunt continuate de către Poliţia Sectorului 5 – Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

AUR anunţă că ministrul mediului, Diana Buzoianu, nu vine la dezbaterea din plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului / Avrămescu: Răspunsul dă o notă de sfidare a Parlamentului

UPDATE – Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi ceilalţi inculpaţi din dosarul de tentativă de lovitură de stat, la Curtea de Apel Bucureşti / Judecătorii, aşteptaţi să decidă dacă poate începe procesul/ SMURD, chemat după ce Horaţiu Potra ar fi leşinat