Fostul ministru şi ambasador britanic Peter Mandelson a fost arestat luni de către poliţie, în cadrul unei anchete cu privire presupuse transferuri de informaţii sensibile finanţistului şi pedofilul american Jeffrey Epstein, relatează AFP.
”Poliţiştii au arestat un bărbat în vârstă de 72 de ani cu privire la abateri în exercitarea unor funcţii oficiele”, a anunţat într-un comunicat poliţia.
Ea nu precizează identitatea suspectului, o uzanţă în Regatul Unit.
BBC şi Sky News au difuzat imagini cu Peter Mandelson, în vârstă de 72 de ani, care iese din domiciliul său, în centrul Londrei, însoţit de către un bărbat şi o femeie, care l-au escortat la o maşină fără însemne.
BREAKING: Peter Mandelson has been arrested on suspicion of misconduct in public office, the Metropolitan Police has said
Sky 501, Virgin 602, Freeview 233 and YouTube
— Sky News (@SkyNews)
Această arestare a unei foste figuri a Paritdului Laburist (Laboiur) are loc la patru zile de la arestarea, joi, a fostului prinţ Andrew, fratele regelui Chareles al III-lea, celălalt suspect britanic important vizat în scandalul Epstein.
Fratele regelui este suspectat, de asemenea, de faptul că a transmis informaţii pedoflului american, pe când era Reprezentant Special al Regatului Unit pentru Comerţ. în perioada 2001-2011.
Andrew a fost eliberat, după ce a petrecut câteva ore în arest, joi.
GUVERNUL STARMER, FRAGILIZAT
Poliţia londoneză anunţa la 3 februarie că a deschis o anchetă împotriva lui Mandelson, după ce documente din dosarul Epstein, făcute publice la sfrşitul lui ianuarie de către Departamentul american al Justiţiei, au sugerat că i-a transmis finanţistului american informaţii suspectibile să influenţeze pieţele, pe când era prim-secretar de stat în Guvernul laburist al lui Gordon Brown, în perioada 2008-2010.
Trei zile mai târziu, poliţia anunţa că pecheziţiona cele două reşedinte ale lui Mandelson, în cartierul Camden, la Londra, şi în Wiltshire, în sud-vestul Angliei.
Aceste evoluţii au fragilizat Guvernul laburist al lui Keir Starmer, acuzat de numirea în 2024 a lui Peter Mandelson în funţcia de ambasador la Washington, în pofida faptului că ştia că fostul ministru şi fost comisar european însărcinat cu Comerţul i-a rămas apropiat lui Epstein după condamnarea acestuia cu privire la infracţuni sexuale.
Keir Starmer, care l-a rechemat pe Mandelson în septembrie 2025, le-a prezentat scuze victimelor lui Jeffrey Epstein, iar atât şeful său de cabinet, cât şi directorul său de comunicare au demisionat.
Guvernul s-a angajat ulterior să publice toate documentele legate de nominalizarea şi revocarea lui Peter Mandelson.
O primă tranşă urmează să fie publicată la începutul lui martie, a anunţat luni un membru al Guvernului laburist.


