Inspectorii ANPC s-au îngrozit când au văzut mizeria dintr-un tren privat de călători; mirosul însă le-a pus capac

<div class=""

 

Un operator privat de transport feroviar de călători a fost sancționat de ANPC cu 30.000 de lei și a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru trei automotoare care circulau pe ruta București-Oltenița.

Potrivit unui comunicat al ANPC, inspectorii au aplicat sancțiuni companiei Transferoviar Călători, în urma unor controale care au identificat nereguli grave la trei automotoare utilizate pe rutele din sudul României.

Este vorba de garnituri de tren, fiecare compusă din câte trei vagoane, care circulă pe ruta București – Titan Sud Hm – Căldărușani h – Cernica h – Tânganu h – Frunzănești h – Plătărești hc – Podul Pitarului – Cucuieții Sudiți h – Gălbinași hc – Vasilati hc – Budești hm – Negoiești h – Soldanu h – Luica h – Curcani h – Valea Roșie hc – Oltenița și retur.

 

Ce orori au găsit în tren inspectorii ANPC

Inspectorii au găsit pavimente cu resturi alimentare și ambalaje, uzate excesiv, geamuri crăpate, grupuri sanitare degradare, neigienizate și cu mirosuri nespecifice, scaune rupte, pătate și uzate, pereți interiori murdari, cu pânze de păianjen și insecte, perdele de protecție murdare și pătate.

În plus, au fost identificate nereguli privind utilizarea și diluarea substanțelor de igienizare, fără verificarea corespunzătoare a materialelor și soluțiilor folosite.

Pentru aceste abateri, ANPC a aplicat o amendă de 30.000 de lei și a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru aceste automotoare, până la remedierea completă a deficiențelor.

„Siguranța și confortul călătorilor sunt priorități esențiale pentru noi. Condițiile necorespunzătoare identificate și în astfel de situații nu pot fi tolerate, iar sancțiunile aplicate reflectă gravitatea deficiențelor constatate. ANPC va monitoriza atent remedierea acestora, astfel încât pasagerii să poată beneficia de servicii la standardele de calitate și igienă cerute de lege”, a declarat Sebastian Hotca, președintele interimar al ANPC.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Dana Marijuana ‘cântă’ tot în arest în dosarul de la DIICOT – Solista: Nu regret nimic, nimic din viața mea!

Scandalul bateriilor pentru fotovoltaice: obligația prosumatorilor de a-și instala baterii de stocare a fost eliminată în comisiile din Senat