Tatiana Toader, candidată la şefia DNA, întrebată cum pot fi prevenite scurgerile de informaţii: Am propus un mecanism prin intermediul biroului de presă, să facă nişte investigaţii şi să ofere o explicaţie cu privire la aceste chestiuni

Tatiana Toader, candidată la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi procuror şef adjunct în cadrul DNA, a afirmat că a propus în proiectul de management un mecanism preventiv de detecţie a scurgerilor de informaţii, prin intermediul biroului de presă. Astfel, ea a precizat că vor fi făcute nişte investigaţii cu persoanele desemnate la nivel intern pentru oferirea unei explicaţii rezonabile cu privire la aceste chestiuni, în sensul de a exclude ca acele scurgeri de informaţii să vină din partea DNA.

Tatiana Toader a fost întrebată, marţi, la interviul pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, cum vede mecanismele prin care să fie prevenite scurgerile de informaţii din cadrul DNA, care în optica publică au adus deservicii direcţiei şi care au un potenţial de afectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. 

”Sunt de acord cu afirmaţia dumneavoastră că au dus deservicii direcţiei, au adus deservicii şi relaţiilor noastre cu avocaţii, pentru că de fiecare dată sursa era într-o direcţie sau alta, fie Direcţia Naţională Anticorupţie, fie sursa putea proveni din rândul avocaţilor aleşi ai părţilor din cauzele de pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În proiect am propus chiar un mecanism preventiv de detecţie prin intermediul biroului de presă, să detecteze din start un astfel de element care ajunge în presă (…) şi să facă nişte investigaţii cu persoanele care sunt desemnate la nivel intern managerial şi să oferă o explicaţie rezonabilă cu privire la aceste chestiuni, în sensul de a exclude ca ele să vină din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi atunci putem elimina cumva suspiciunea. Dar cât mai rapid o astfel de reacţie”, a afirmat Tatiana Toader.

Sorin Grindeanu, întâlnire cu ministrul Transporturilor, legată de buget: PSD nu va renunţa la marile proiecte de infrastructură. Anul acesta este anul în care se pot doborî recorduri la numărul de kilometri daţi în circulaţie

Patru ani de război. Volodimir Zelenski îndeamnă Uniunea Europeană să stabilească o dată pentru aderarea Ucrainei – VIDEO