Fotbal: „Suntem aproape” de grevă din cauza calendarului încărcat, a spus Rodri (Manchester City)

„Da, cred că suntem aproape”, a răspuns mijlocaşul spaniol al lui Manchester City, Rodri, întrebat, marţi, despre ipoteza unei greve a fotbaliştilor în faţa creşterii numărului de meciuri, scrie AFP.

Mijlocaşul defensiv s-a exprimat în faţa presei cu o zi înainte de primul meci al lui City în Liga Campionilor, a cărei nouă formulă prevede opt meciuri, în loc de şase, înainte de faza eliminatorie.

Calendarul, care va fi şi mai încărcat după Cupa Mondială a cluburilor de vara viitoare, devine nesustenabil, a declarat spaniolul, care a disputat aproape 60 de meciuri în sezonul trecut, pentru echipa sa de club şi naţională.

„Dacă întrebaţi orice jucător, îţi va spune asta, este o părere generală în rândul jucătorilor, nu este doar părerea lui Rodri”, a afirmat Rodri înaintea meciului de miercuri cu Inter Milano, de la Manchester.

„Dacă va continua aşa, la un moment dat nu vom avea altă opţiune”, a spus mijlocaşul despre o posibilă grevă a jucătorilor. „Dar nu ştiu ce se va întâmpla. În orice caz, este ceva care ne îngrijorează, pentru că noi suntem cei care suferim”, a continuat ibericul.

La începutul acestei luni, sindicatul mondial al fotbaliştilor, FIFPro, a cerut măsuri de protecţie pentru jucători, supuşi unui volum excesiv de muncă într-un calendar care devine tot mai încărcat.

Rodri nu poate „indica un număr exact” de meciuri de jucat într-un sezon, dar „60 sau 70, nu. Între 40 şi 50 de meciuri, un jucător poate evolua la cel mai înalt nivel. Apoi, scazi pentru că nu este posibil să-ţi menţii nivelul fizic”.

Calendarul actual, „după umila mea părere, este prea mult”, a afirmat mijlocaşul. „Trebuie să avem grijă de noi, suntem personajele principale în acest sport, sau în această afacere, oricum i-aţi spune”, a subliniat el.

Calitatea spectacolului este în joc, a opinat Rodri, campion european în această vară cu naţionala Spaniei. „Dacă lumea vrea să vadă un fotbal mai bun, trebuie să ne putem odihni”, a spus spaniolul. „Cu cât numărul de meciuri creşte, cu atât nivelul şi calitatea scad”, a adăugat el.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Bihor: Reuniune la Oradea a 40 de specialişti din 8 ţări dunărene, în cadrul unui proiect de digitalizare a spitalelor

Claudiu Târziu (AUR), despre noul comisar european din partea României: Încă un număr de slugărnicie politică marca Marcel Ciolacu