Poliţiştii din judeţul Argeş au deschis patru anchete penale în urma unor controale făcute la pensiuni, restaurante şi săli de evenimente amplasate în aval de barajul Vidraru, verificările având loc după ce în patru loclaităţi ale judeţului a fost identificată o bacterie în apa potabilă. Dosarele penale au fost deschise după ce s-a constatat că localurile publice, care nu sunt racordate la reţele de canalizare, folosesc fose fără fund, din care apele reziduale intră în pânza freatică pe care o contaminează.
Verificările au fost făcute în cursul acestei luni, de către echipe formate din poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş şi reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş, fiind vizate mai multe unităţi de cazare şi unităţi comerciale cu obiect de activitate restaurante, săli de evenimente, situate în comune aflate în aval de barajul Vidraru.
„Astfel, au fost efectuate 13 controale, iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 18.000 de lei, conform H.G. 714/2022 privind sistemele individuale de colectare şi epurare a apelor uzate şi O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului. Totodată poliţiştii s-au sesizat din oficiu, fiind întocmite 4 dosare penale privind săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea 107/1996- legea apelor, ce au fost înaintate unităţii de parchet”, informează, marţi, oficialii Poliţiei judeţene Argeş.
Reprezentanţi ai instituţiei au precizat pentru News.ro că deficienţele privind gestionarea apelor uzate sunt legate de faptul că patru dintre unităţile controlate, care nu sunt conectate la o reţea de canalizare, au fose fără fund pe care nu le vidanjează, apele uzate intrând în pânza freatică pe care o contaminează.
Verificările au demarat după ce în patru localităţi din judeţ – Curtea de Argeş, Băiculeşti, Valea Danului şi Valea Iaşului – autorităţile au fost nevoite să oprească furnizarea apei potabile, după ce analizele au indicat prezenţa bacteriei Clostridium perfringens în reţeaua de distribuţie.


