Notar public din Timişoara, trimis în jkudecată pentru evaziune fiscală/ Acesta este acuzat că a prejudiciat bugetul statului cu peste 1,5 milioane de lei prin neplata unor impozite

Un notar public din Timişoara a fost trimis în jkudecată pentru evaziune fiscală, fiind acuzat că a prejudiciat bugetul statului cu peste 1,5 milioane de lei prin neplata unor impozite pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.

Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara informează, miercuri, că procurorul de caz a finalizat urmărirea penală şi a dispus, în 25 februarie, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, având calitatea de notar public, pentru evaziune fiscală (un număr de 22 de acte materiale).

„În fapt s-a reţinut că inculpatul a încasat lunar, în perioada 1 martie 2022 – 31 decembrie 2023, impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal şi nu a plătit în termenul stipulat de lege, respectiv 60 de zile de la scadenţă, fiind cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de 1.535.078 lei”, precizează sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, rechizitoriul, însoţit de dosarul de urmărire penală, a fost înaintat, pentru judecarea cauzei, Curţii de Apel Timişoara, cu propunere de menţinere a sechestrului asigurator instituit în cauză.

Argeş: Bărbat reţinut după ce a intrat într-o casă, a furat o borsetă în care se aflau bani şi un card bancar, de pe care a retras aproximativ 17.000 de lei

CNN: Zeci de documente FBI par să lipsească din dosarele Epstein, inclusiv interviuri cu o femeie care îl acuză pe Trump că a agresat-o sexual în urmă cu zeci de ani