Bill Gates abordează legătura cu Jeffrey Epstein, într-o întâlnire internă a Fundaţiei Gates: ”Nu am făcut nimic ilegal”

Bill Gates a discutat deschis despre relaţia sa cu Jeffrey Epstein în cadrul unei întâlniri cu angajaţii Gates Foundation, afirmând că ”nu a făcut nimic ilegal”, potrivit unui purtător de cuvânt al organizaţiei, citat de CNBC.

Declaraţiile vin după publicarea unor noi documente ale Departamentului de Justiţie al SUA care detaliază schimburi de e-mailuri între cei doi.

Conform unei înregistrări citate de The Wall Street Journal, Gates a afirmat că ”nu a făcut nimic ilegal” în interacţiunile sale cu Epstein şi că nu a petrecut nopţi în proprietăţile acestuia, deşi s-au întâlnit în mai multe ţări. El a mai spus angajaţilor că a avut relaţii extraconjugale, iar asociatul său Boris Nikolic ar fi discutat aceste aspecte cu Epstein.

În cadrul întâlnirii de marţi, Gates a răspuns la întrebări legate de publicarea dosarelor Epstein, activitatea fundaţiei în domeniul inteligenţei artificiale şi viitorul sănătăţii globale. Reprezentanţii fundaţiei au transmis că acesta ”a vorbit sincer” şi ”şi-a asumat responsabilitatea pentru acţiunile sale”.

Publicarea, în ianuarie, a milioane de pagini de documente de către Departamentul de Justiţie a implicat politicieni, academicieni şi lideri din mediul de afaceri, unii renunţând ulterior la funcţii.

La începutul săptămânii, Dr. Peter Attia a demisionat din poziţia de colaborator al CBS News, descriind e-mailurile în care apărea drept ”jenante şi de neapărat”.

De-a lungul anilor, Gates a declarat că a fost o greşeală să se asocieze cu fostul finanţist condamnat. Săptămâna trecută, fundaţia a anunţat că acesta nu va mai participa la un summit privind inteligenţa artificială în India, unde era programat să ia cuvântul.

Noile documente arată că Gates şi Epstein au discutat despre strângere de fonduri filantropice, căutarea unui nou CEO pentru Microsoft şi chiar despre un pariu de un dolar legat de evoluţia monedei euro.

Unele e-mailuri menţionează întâlniri cu angajaţi ai fundaţiei, ale căror concluzii ar fi fost ulterior comunicate lui Epstein, care oferea sugestii privind paşii următori.

Fundaţia a precizat anterior că un număr limitat de angajaţi au interacţionat cu Epstein în contextul afirmaţiilor acestuia că ar putea mobiliza resurse semnificative pentru proiecte globale de sănătate şi dezvoltare. Organizaţia a subliniat că nu i-a plătit niciodată sume de bani şi că niciun fond nu a fost creat.

”Răul provocat de Epstein femeilor şi fetelor a fost oribil, iar nimeni nu ar trebui să treacă prin astfel de experienţe”, se arată în comunicatul fundaţiei.

 

Codrin-Horaţiu Miron, candidat la şefia DIICOT: Portul Constanţa, principala poartă de intrare a drogurilor / Lăudabilă înfiinţarea biroului antidrog la Constanţa / Prioritate absolută, prevenirea traficului şi consumului de droguri la marile festivaluri

UPDATE – Război în Ucraina – Noi atacuri la porturile de la Dunăre / O dronă a intrat pentru scurt timp în spaţiul aerian românesc / Avioane militare ridicate de la sol / Mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea / 4 apeluri înregistrate la 112