JO 2026: După accidentul înfricoşător la faţă, patinatoarea poloneză Kamila Sellier şi-a putut redeschide ochiul

Poloneza Kamila Sellier, care s-a rănit grav la faţă lovindu-se de lama unei patine în timpul Jocurilor Olimpice, a putut să-şi redeschidă ochiul.

Ea participa la sferturile de finală ale probei de 1500 m short-track la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina când a fost victima unui teribil accident.

În timpul celui de-al şaselea sfert de finală, cu cinci ture înainte de sosire, jucătoarea de 25 de ani a căzut într-o curbă şi s-a lovit de lama patinei uneia dintre adversarele sale. Cursa a fost întreruptă până când Sellier a fost evacuată pe targă, cu faţa însângerată. Americanca Kristen Santos-Griswold, considerată responsabilă pentru accident, a fost descalificată.

Kamila Sellier a fost operată. A ieşit din spital luni şi va fi supravegheată îndeaproape de specialişti în Polonia. Ea a putut să-şi redeschidă ochiul după ce edemul s-a resorbit.

Sondaj IMAS – R. Moldova – Mai mult de jumătate dintre cetăţenii R. Moldova ar vota împotriva unirii cu România la un eventual referendum / Peste o treime ar vota împotriva aderării la UE/ Peste 50% vot împotriva NATO

Sondaj IMAS – R. Moldova – 65% dintre cei chestionaţi nu şi-au schimbat părerea faţă de unirea cu România după afirmaţia Maiei Sandu că ar vota ”DA„ la un referendum pe această temă/ 46% cred că Maia Sandu a încălcat Constituţia / 52% vot împotriva unirii