Protest al angajaţilor de la Şantierul Naval Mangalia / Oamenii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile restante şi că nu mai au de lucru – FOTO


Sute de angajaţi de la Şantierul Naval Mangalia au protestat, vineri dimineaţă, în incinta unităţii, fiind nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile restante, dar şi pentru că nu mai au de lucru, deoarece ultima navă aflată la reparaţii este gata şi urmează să plece.

”În această dimineaţă, începând cu ora 7.30, sute de salariaţi s-au adunat la pavilionul administrativ din incinta Şantierului Naval Damen Shipyard Mangalia fiind nemulţumiţi de faptul că ieri ar fi trebuit să primească drepturile salariale restante, cel puţin o parte dintre ele, şi nu au fost plătite. Nu mai au de lucru în continuare, ultima navă care a fost la reparaţii este gata, urmează să plece. Nu avem certitudinea că acest şantier va putea continua activitatea”, a declarat Laurenţiu Gobeajă, liderul Sindicatului Liber Navalistul, pentru News.ro.

El a mai afirmat că, la începutul săptămânii viitoare, va avea loc o întâlnire cu ministrul Economiei.

”Luni avem planificată o întâlnire cu actualul ministru al Economiei la sediul ministerului Economiei. Vrem să aflăm dacă se va adopta memorandumul pentru stabilirea societăţilor de interes strategic care pot accesa fondul de garantare pentru perioada extinsă de până la 12 luni şi normele de aplicare a legii privind fondul de garantare astfel încât salariaţii să poată fi plătiţi de AJOFM din acest fond pentru o perioadă de până la 12 luni. Asta ar fi o soluţie pe termen scurt. Şi referitor la navele de patrulare şi cele pentru scafandri finanţate prin mecanismul SAFE, dacă se vor face la Mangalia şi când va începe construcţia efectivă a acestor proiecte”, a mai precizat Laurenţiu Gobeajă.

Protestul declanşat vineri dimineaţa s-a încheiat.

 

Polonia intenţionează să interzică accesul la reţelele sociale pentru copiii sub 15 ani

Hidroelectrica a realizat un profit net de 3,303 miliarde lei, în 2025, cu 20% sub anul 2024. Rezultatele au fost influenţate de scăderea producţiei de energie electrică şi a cantităţii vândute