Dâmbovița: Minor de 14 ani prins în trafic la volan, în localitatea Fântânele

Un minor cu vârsta de 14 ani a fost prins de polițiști în trafic, la volanul unei mașini, pe un drum din localitatea dâmbovițeană Fântânele, informează, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița.

‘La data de 1 martie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Butimanu au depistat, în localitatea Fântânele, un minor, de 14 ani, din comuna Cojasca, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși nu ar deține permis de conducere’, precizează IPJ Dâmbovița.

Conform sursei citate, în aceeași zi a mai fost depistat un alt tânăr, din aceeași comună, care conducea fără permis. Acesta are 28 de ani și a fost oprit pentru control, pe DJ 401 A, în comuna Odobești.

În ambele cauze polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. AGERPRES / (AS – redactor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)

Harghita: Scădere semnificativă a numărului de turiști care au vizitat în această iarnă zona Lacului Sfânta Ana

Fotbal: Vassaras (CCA) consideră că deciziile de a nu acorda penalty pentru Farul în meciul cu CFR Cluj sunt corecte