Tempul israelit din municipiul Tulcea a găzduit, marți, un eveniment prin care comunitatea a marcat Purim, o sărbătoare considerată cea mai veselă a iudaismului.
Evenimentul a fost organizat de Comunitatea evreilor din orașul Tulcea și a inclus atât citirea Cărții Esterei, cât și oferirea de prăjituri specifice acestei sărbători, Humentaschen, buzunarele lui Haman, unul din sfetnicii regelui Persiei, Achasverush, care dorea exterminarea evreilor.
‘Purim înseamnă sorți care se referă la loteria folosită de Haman pentru a alege o dată și a-i extermina pe evrei. Purim este, de multe ori, considerat cea mai veselă sărbătoare a iudaismului. În timpul Purimului, se obișnuiește ca oamenii să se mascheze, să organizeze carnavaluri, să pună în scene piese și toată lumea să sărbătorească și să mănânce delicatese’, a menționat, pentru AGERPRES, președintele filialei teritoriale a Federației Comunităților Evreiești din România (FCER), Solomon Faimblat.
Prăjiturile specifice acestei sărbători oferite oaspeților Templului israelit au fost comandate în București.
‘Aceste prăjiturele triunghiulare umplute cu gem sau semințe de mac, miere și nuci reprezintă pălăria cu trei colțuri a lui Haman. Noi le-am comandat din București’, a precizat Faimblat.
Filiala teritorială a FCER numără, în momentul de față, circa 26 de membri, după ce în anul 1907 comunitatea numără 3.000 de membri, dintre care 2.000 în municipiu, iar restul în celelalte unități administrativ-teritoriale din județ. AGERPRES/(A, AS – redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
