Incident grav de securitate la Parlament: Bărbatul suspectat a fost reţinut – VIDEO

Bărbatul suspectat că a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor, în Sala Constantin Brâncuşi, a fost reţinut pentru 24 de ore.

”Bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei, de astăzi să fie prezentat în faţa magistraţilor, cu propunere legală”, anunţă, miercuri dimineaţă Poliţia Capitalei.

Bărbatul a fost căutat, marţi, mai mult de zece ore, după ce a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor, în Sala Constantin Brâncuşi, şi apoi a dispărut.

El a fost identificat şi ulterior prins şi dus la audieri.  

Autorităţile au anunţat că fapta de care este bănuit este ”distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”.

MAI a precizat anterior că această faptă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

 

 

 

WSJ: JPMorgan discută cu Apple pentru a prelua programul său de carduri de credit, de la Goldman Sachs

Și-au pierdut fiul în vârstă de patru ani, iar ceea ce e urmat întrece orice scenariu de film