Buzău: În premieră, cursuri de examinare dactiloscopică şi balistică, prin Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen

Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen (CMPS) din Buzău va organiza, pe parcursul anului 2024-2025, 95 de cursuri de formare profesională pentru un număr de peste 3.000 de angajaţi din cadrul unor structuri guvernamentale, printre noutăţi regăsindu-se cele referitoare la examinarea imaginilor din punct de vedere criminalistic sau examinarea dactiloscopică.

Potrivit CMPS, în anul de învăţământ 2024-2025 sunt planificate 95 de programe de formare pe 193 serii de curs, cu un total de 3.285 de cursanţi înscrişi.

„Aceste cursuri se subsumează următoarelor domenii principale: Aquis Schengen şi Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere; Limbi Străine şi Comunicare Profesională Terminologie Schengen; Sisteme Informatice Schengen şi Cooperare Poliţienească; Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. Fiind parte integrantă a sistemului de pregătire profesională al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în anul de învăţământ 2024-2025, Centrul va organiza cursuri de iniţiere în carieră pentru personalul nou încadrat în structurile ministerului. De altfel, acest gen de activităţi se află în portofoliul educaţional al instituţiei, ultimul exemplu relevant fiind reprezentat de modulul I al cursului de iniţiere în carieră pentru personalul încadrat din sursa externă în cadrul proiectului pilot derulat de MAI la nivelul Inspectoratului de Poliţie Constanţa”, a transmis, pentru AGERPRES, CMPS.

Traficul cu produse contrafăcute şi prevenirea torturii se regăsesc pe lista celor mai solicitate cursuri pentru care angajaţii unor structuri guvernamentale precum MAI, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi cei din sistemul penitenciar sau de informaţii au aplicat la CMPS.

„Cele mai solicitate cursuri în perioada de referinţă, 2024-2025, sunt următoarele: Prevenirea torturii şi a tratamentelor inumane; Traficul cu produse contrafăcute şi contrabanda cu produse accizabile; Analiza asupra mediilor de risc în privinţa infracţionalităţii economico- financiare; SIS RECAST şi procedurile de lucru pentru semnalările aferente sistemului; Strategii de comunicare şi dezvoltare personală; Monitorizare şi administrare reţele; Managementul datelor cu Microsoft EXCEL; Stagiu de formare privind protecţia datelor cu caracter personal”, informează Centrul Schengen.

Totodată, faţă de anul anterior, Centrul organizează, în premieră, o suită de cursuri în sfera criminalistică şi a cercetării informatice.

„Printre cursurile noi planificate a se desfăşura în anul 2024-2025 se regăsesc următoarele: Accesul la un sistem informatic; Advance live forensic; Terminologie specifică domeniului fiscal în limba engleză; Intervenţie poliţienească în spaţii publice; Aspecte teoretice şi practice privind investigarea infracţiunilor informatice din competenţa I.C.; Examinarea imaginilor din punct de vedere criminalistic; Examinarea scrisului de mână şi a semnăturii; Examinarea traseologică a urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte; Examinări balistice; Examinarea dactiloscopică; Stagiu de formare privind investigarea şi cercetarea infracţiunilor contra persoanei”, arată CMPS.

În ceea ce priveşte ponderea numerică a participanţilor din cadrul structurilor beneficiare ale programelor de formare organizate de CMPS, în anul de învăţământ 2023-2024 cei mai mulţi angajaţi care s-au înscris la cursuri au provenit din structuri ale Poliţiei Române, ANAF, Jandarmeriei Române, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi Poliţiei de Frontieră.

În anul de învătământ 2024-2025, pe primele locuri se regăsesc angajaţii Poliţiei Române, ANAF, Autorităţii Vamale, ANP, SRI, Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. AGERPRES/(AS – autor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: www.agerpres.ro

Endrick a devenit cel mai tânăr marcator all-time al echipei Real Madrid în Liga Campionilor

Un suporter al echipei Liverpool a murit în Italia, unde se afla pentru meciul cu Milan