S-a aflat unde au fost produse, de fapt, pagerele explozive trimise de Israel în Liban

<div class=""

Hsu Ching-Kuang, fondatorul companiei Gold Apollo cu sediul în Taiwan, a spus că pagerele care au explodat în Liban au fost făcute sub licență în Europa, folosind numele companiei asiatice.

Hsu Ching-Kuang le-a spus reporterilor că firma europeană a avut dreptul de a-i folosi numele, potrivit Sky News.

Anterior, două surse din domeniul securității au declarat pentru Reuters că agenția de spionaj Mossad din Israel a pus o cantitate mică de exploziv în interiorul a 5.000 de pagere comandate de Hezbollah. Una dintre surse a susținut că dispozitivele au fost modificate de serviciul de spionaj al Israelului „la nivel de producție”.

Luptătorii Hezbollah folosesc multe pagere cu o tehnică rudimentară pentru a încerca să evite monitorizarea israeliană. Pagerele din buzunare au sunat și apoi au explodat, au relatat martorii. Incidentul fără precedent a avut loc marți în mai multe regiuni din Liban. Șefii grupării le-au cerut tuturor celor care au astfel de aparate să le arunce.

Aparatele au explodat marți începând cu ora locală 15.30. Incidentul a ținut zeci de minute.

Armata israeliană nu a comentat incidentul de marți.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Kōji Morimoto, unul dintre cei mai importanţi regizori japonezi de anime-uri, vine la Animest.19

INS: Câştigul salarial mediu brut la nivelul anului 2022 a fost de 77.416 lei/an