ICI Bucureşti în colaborare cu Romfilatelia şi Curtea de Conturi lansează o nouă colecţie de NFT-uri

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, în colaborare cu Romfilatelia şi Curtea de Conturi a României, lansează colecţia de NFT-uri intitulată „Guardians of Accountability: The Legacy of the Romanian Court of Accounts”.

Potrivit unui comunicat al ICI, transmis miercuri AGERPRES, această colecţie unică marchează cei 160 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României.

Noua colecţie NFT explorează istoria şi evoluţia Curţii de Conturi, oferind publicului ocazia de a descoperi momentele-cheie, personalităţile vizionare şi elementele arhitecturale emblematice care au definit instituţia de-a lungul timpului.

„Fiecare NFT reprezintă o parte din acest traseu istoric, de la înfiinţarea instituţiei sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, până la rolul său actual ca garant al bunei guvernări. Colecţia „Guardians of Accountability: The Legacy of the Romanian Court of Accounts” oferă acces la experienţe interactive, inclusiv tururi virtuale ale Palatului Curţii de Conturi, printuri artistice comemorative în ediţie limitată ale mărcilor poştale şi drepturi de guvernare în viitoarele lansări de NFT-uri. Vă invităm să exploraţi colecţia accesând acest link: https://nft.ici.ro/guardians-of-accountability”, se arată în comunicatul citat.

În completarea acestei iniţiative, Romfilatelia a introdus în circulaţie, joi, o emisiune de mărci poştale dedicată aniversării Curţii de Conturi a României. Această emisiune filatelică include timbre care ilustrează portretele domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi al lui George Ioan Lahovary, precum şi arhitectura Palatului Curţii de Conturi, inaugurat în 1899.

În calitate de instituţie supremă de audit, Curtea de Conturi a României şi-a construit un profil internaţional participând activ în organisme internaţionale, ca membru al organizaţiilor instituţiilor supreme de audit INTOSAI (Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit), EUROSAI (Organizaţia Europeană a Instituţiilor Supreme de Audit), AISCCUF (Asociaţia Instituţiilor Supreme de Audit Francofone).AGERPRES/(AS – editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Exporturile de cereale ucrainene via portul Constanţa s-au înjumătăţit în primele opt luni

Iaşi: Doi şoferi trimişi în judecată, după ce au condus beţi / Pentru unul dintre ei, analizele au indicat o alcoolemie de 3,78 grame la mie alcool pur în sânge