Reuniunea B9 în formatul miniştrilor Apărării – la Bucureşti; securitatea regională şi consolidarea posturii NATO – pe agendă

Reuniunea miniştrilor Apărării din ţările participante la Iniţiativa „Bucureşti 9” (B9) se desfăşoară, miercuri, la Palatul Parlamentului, conform unui anunţ al Ministerului Apărării Naţionale.

Potrivit sursei citate, agenda reuniunii vizează situaţia de securitate regională, în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, implicaţiile acestui conflict asupra securităţii euro-atlantice, sprijinul NATO şi UE pentru regiunea Mării Negre, precum şi măsurile de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare de pe Flancul Estic, în vederea pregătirii proximei reuniuni a miniştrilor apărării în format aliat.

La finalul reuniunii, miniştrii Apărării din România şi Polonia vor susţine declaraţii de presă.

Lansat la iniţiativa României şi Poloniei, B9 oferă o platformă pentru aprofundarea dialogului şi cooperării între aliaţii participanţi. Cele nouă ţări cuprinse în acest dialog sunt Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia. AGERPRES/(AS – editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: www.agerpres.ro

WSJ: JPMorgan discută cu Apple pentru a prelua programul său de carduri de credit, de la Goldman Sachs

Victor Negrescu a cerut în plenul PE măsuri urgente pentru a veni în sprijinul celor afectaţi de inundaţiile masive provocate de ciclonul Boris în Europa Centrală şi de Est