Procesul care a şocat Franţa: Sunt parte a acestui coşmar, afirmă un bărbat care a recunoscut că a violat-o pe Gisele Pelicot

Unul dintre cei 50 de bărbaţi acuzaţi că au violat-o pe franţuzoaica Gisèle Pelicot după ce aceasta a fost drogată de soţul ei a acceptat joi acuzaţiile, spunând că îi pare rău pentru ceea ce a făcut, informează The Guardian.

Lionel R, în vârstă de 44 de ani, lucrător într-un supermarket şi tată a trei copii, se numără printre zecile de bărbaţi acuzaţi că au participat la violarea în masă a lui Pelicot pe parcursul unui deceniu, într-un proces care a şocat Franţa.

Soţul de atunci al lui Gisèle Pelicot, Dominique Pelicot, a recunoscut că a drogat-o până la starea de „comă profundă” şi că i-a invitat pe străinii pe care i-a cunoscut în chat-uri online să o violeze.

Gisèle Pelicot, care a declarat că nu şi-a dat consimţământul, a solicitat ca procesul să fie deschis publicului pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la utilizarea drogurilor pentru a comite violuri şi abuzuri sexuale.

Lionel R a recunoscut în faţa instanţei că a violat-o pe Gisèle Pélicot la 2 decembrie 2018, deşi a spus că nu a avut intenţia să o facă. „Din moment ce nu am obţinut niciodată consimţământul doamnei Pélicot, nu am de ales decât să accept faptele”, a declarat el în faţa instanţei.

El i-a spus Gisèlei Pelicot: „Îmi pare rău, nu pot decât să-mi imaginez coşmarul prin care aţi trecut … şi eu fac parte din acest coşmar. Ştiu că scuzele mele nu vor schimba ceea ce s-a întâmplat, dar am vrut să vă spun asta. Dacă aş fi ştiut că ea nu era conştientă [de ceea ce urma să se întâmple], nu m-aş fi dus acolo”, a spus el instanţei. „Ar fi trebuit să verific dacă era de acord cu asta. Nu am vorbit cu ea, aşa că nu am putut obţine consimţământul ei. Mă simt vinovat pentru ceea ce am făcut.

„Nu mi-am spus niciodată: „O voi viola pe acea femeie””, a spus el.

Cu toate acestea, el a recunoscut: „Sunt vinovat de viol”. El a adăugat că ar fi trebuit să plece când a văzut că femeia era inconştientă şi că a fost o laşitate din partea lui să nu spună nimic.

Lionel R a încercat, de asemenea, să transfere o parte din vină asupra lui Dominique Pélicot, spunând instanţei că a făcut ceea ce soţul i-a spus să facă. El a spus că explicaţiile lui Pélicot nu au fost „foarte clare”, dar el a crezut că pur şi simplu participa la un joc.

„Se vorbea despre medicamente. Uneori despre faptul că ea le lua şi alteori despre faptul că el i le administra”, a spus el. „Nu mi-am pus prea multe întrebări”, a adăugat el.

„Nu mi-am imaginat niciodată că ea ar putea să nu facă parte din acest joc. Aceasta a fost prima mea mare eroare”, a adăugat el.

Dominique Pelicot a recunoscut acuzaţiile, spunând instanţei că este „un violator”. El a declarat că bărbaţii pe care i-a recrutat online ştiau cu toţii că vor veni să o violeze pe soţia sa, inconştientă şi drogată.

În total, 50 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 74 de ani sunt acuzaţi că au violat-o pe Gisèle Pelicot în dormitorul ei din sudul Franţei, între 2011 şi 2020, după ce au fost invitaţi de soţul ei. Printre cei acuzaţi se numără un pompier, un director de închisoare, un infirmier şi un jurnalist.

Unii bărbaţi au recunoscut că Pelicot le-a spus că îşi droghează soţia de atunci, în timp ce alţii au susţinut că au crezut că participă la un joc organizat de cuplu.

Pelicot a declarat instanţei că îşi droga în mod regulat soţia şi că îi contacta pe bărbaţi online.

Procesul continuă până în decembrie.

 

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

Vrancea: Bărbat extras de sub dărâmături de pompieri, în urma unei explozii într-un bloc din Adjud