Un gigant mondial deschide o fabrică foarte mare în România: Fac sute de angajări, încă din primul an

”Anul viitor vom putea cumpăra anvelope #produseînRomânia! Este impresionant ce am văzut la fabrica Nokian Tyres din Oradea, la o zi după inaugurarea oficială a investiției de 650 de milioane de euro, la care Guvernul a contribuit cu un ajutor de stat de 100 de milioane de euro! Este o unitate la cel mai înalt standard, unde – până la sfârșitul acestui an – vor lucra 300 de angajați, iar până în 2025 vor ajunge la 500 de angajați, plătiți la nivelul salariilor occidentale.

Relocată din Rusia în România, fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reușite care reunește un investitor de calibru internațional, autorități locale și Guvernul României care a susținut puternic o asemenea investiție. Pentru că parteneriatul cu mediul privat este #caleasigură pentru dezvoltarea României!

Mai mult, folosim acum modelul Nokian pentru a construi Programul Național pentru Marea Industrie, de 2 miliarde de euro. Pentru că firma finlandeză este, prin producția românească exportată peste tot în lume, unul dintre cei mai mari ambasadori ai României în lume! De aceea, sunt convins că succesul Nokian va atrage și alți mari investitori în țara noastră.”, scrie Marcel Ciolacu.

Ce este Planul Național pentru Marea Industrie, pornit de Guvern

Planul Național pentru Marea Industrie va presupune investiții uriașe în marile industrii din România, care vor fi revitalizate, după ani întregi în care au fost la pământ.

”Am decis ieri, în cadrul reuniunii coaliției de guvernare, să consolidăm modelul de dezvoltare economică bazat pe investiții. Sub coordonarea dlui vicepremier Marian Neacșu, miniștrii Finanțelor și Economiei au lucrat la un pachet de măsuri prin care generăm un impuls major pentru reindustrializarea economiei. Astfel, putem lansa astăzi Planul Național pentru Marea Industrie. Este cel mai important pachet economic de susținere a economiei, de circa 2 miliarde de euro, axat pe trei mari piloni.

Primul este Schema de Sprijin pentru Investițiile Strategice în industria de prelucrare, cu un buget de peste 500 milioane euro. Acordăm facilități fiscale investițiilor de peste 150 milioane euro, ce creează peste 250 de locuri de muncă în regiuni unde PIB-ul pe locuitor este sub media națională.

Al doilea pilon este Programul National de Sprijin pentru Marea Industrie din România. Este o schemă de ajutor de stat de 1 miliard euro pentru mari companii. Vor primi un sprijin de până la 100 milioane euro per beneficiar. Acele companii ce derulează investiții capabile să reducă emisiile directe de gaze cu efect de seră, respectiv consumul de energie. Sursa de finanțare este din vânzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon.

A treia componentă a planului înseamnă o schemă de ajutor de stat de 250 de milioane de euro pentru companii care propun investiții în producția de materii prime industriale – țevi, profile, bare, aluminiu sau cupru.”, a spus Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Autostrada începută acum patru ani pe hârtie, aproape de realitate. Grindeanu: ‘Lucrările încep primăvara viitoare’

FOTO Marcel Ciolacu, impresionat de ‘minunile’ lui Ilie Bolojan